Într-o ediție cu totul specială a emisiunii Întrebarea Mesei Rotunde, difuzată sâmbătă, de la 8.00 dimineața, la ACASĂ, invitata lui Marius Manole este Rodica Mandache, care va lăsa telespectatorii să-i descopere o față mai puțin știută. Ce spune îndrăgita actriță despre relația cu ”semizeul” Florin Piersic, motivul pentru care refuză să-și facă operații estetice sau de ce era să se bată cu un vânzător chiar săptămâna trecută, aflați doar urmărind emisiunea Întrebarea Mesei Rotunde.
Rodica Mandache recunoaște că poartă mai tot timpul ochelari de soare ”din complex”: ”Nemaifiind atât de frumoasă pe cât eram, încerc să ascund cu bucle, cu pălărie, cu rochii lungi, cu ochelari de soare...” Totodată, aceasta spune că, deși crede că operațiile estetice sunt niște corecturi, nu ar apela la ele: ”Eu sunt mulțumită de cât mi-a lăsat Dumnezeu. Dumnezeu a fost și blând cu mine și am arătat foarte bine până la un moment dat. Nu m-am gândit la o operație estetică până acuma și nu cred că îmi doresc, pentru că eu sunt fascinată să văd ce vrea Dumnezeu de la mine și cum o să fiu eu până la capăt”.
Activă în carieră și la 81 de ani, Rodica Mandache dă dovadă de mai multă vitalitate și energie decât cineva cu 50 de ani mai tânăr, dar nu poate spune că are un secret. ”Așa mă încarc eu, pe scenă... N-am fumat și n-am băut pentru că nu m-a lăsat organismul. Iar rațiunea mea a fost mai puternică”.
Întrebată dacă și-ar fi dorit să fi fost mai mult decât o parteneră de scenă pentru Florin Piersic, Rodica Mandache a răspuns: ”O întrebare foarte bună. El era actorul dintr-un aluat neomenesc, dintr-un aluat de semizei. El este singurul actor care a putut dintotdeauna și poate și-n ziua de azi să umple o sală de 2000 de locuri numai pentru că e el. Nu contează că nu-l auzi de acolo, de sus, nu contează că nu-l vezi dacă ești la etajul 3, e ceva... Eu îl iubesc foarte tare și acum. El m-a iubit, da. Dar cred că el și-a iubit toate partenerele. Cred că s-a îndrăgostit de toate partenerele. Când vrei să păstrezi un băiat care-ți face curte sau care te iubește, îl lași așa, ca un personaj abstract. Și rămâneți toată viața împreună”.
De ce a primit porecla Viperel, cine este actorul de breaslă pe care îl iubește, dar și cum s-a simțit când a primit premiul GOPO pentru întreaga carieră, aflați doar la Întrebarea Mesei Rotunde cu Marius Manole.
De asemenea, Rodica Mandache crede că ar putea avea un rol într-o telenovelă, doar că... nu a fost ofertată. ”Am făcut de toate, dar ca să spun că am fost dorită și solicitată - socotită o piatră scumpă - nu, asta nu! Eu pot să fiu foarte drastică și foarte gomoasă cât privește meseria și să spun eu nu fac asta, eu nu fac reclame... dar nu m-a chemat nimeni, așa că... Carmen Tănase a făcut un rol memorabil (Flăcărica) într-o telenovelă, Gheorghe Visu a fost geniu în rolul lui State... Actorii își fac meseria”.
Urmăriți, sâmbătă, de la 8.00 dimineața, la ACASĂ, în cadrul emisiunii ”Întrebarea Mesei Rotunde” cu Marius Manole, de ce îndrăgita actriță Rodica Mandache a vrut să se bată cu un vânzător într-un magazin, care este motto-ul ei de viață și cine este actorul din România alături de care și-ar dori să joace.