ß
  • Emisiuni
  • Întrebarea mesei rotunde
  • Daniel Nuță, actorul principal din serialul GROAPA, răspunde celor mai neașteptate curiozități, la Întrebarea Mesei Rotunde

Daniel Nuță, actorul principal din serialul GROAPA, răspunde celor mai neașteptate curiozități, la Întrebarea Mesei Rotunde

Daniel Nuță, actorul principal din serialul GROAPA, răspunde celor mai  neașteptate curiozități, la Întrebarea Mesei Rotunde

Daniel Nuță este invitatul special al lui Marius Manole în ediția de sâmbătă a emisiunii ”Întrebarea Mesei Rotunde”, difuzată de la ora 8.00 dimineața, la ACASĂ.

Daniel Nuță a cucerit toată România cu personajul interpretat in serialul ”GROAPA”, serial care va reveni din 27 iunie, la PRO TV, cu rolul lui Vlad Țepeș și nu numai. Cum a ajuns să aleagă actoria, ce cadou inedit a primit la finalul unor filmări, care a fost cea mai dramatică întâmplare din copilăria lui sau care a fost fantezia romantică pe care și-a satisfăcut-o, aflați sâmbătă, în emisiunea de la ACASĂ.


Daniel Nuță recunoaște că și-a dorit să se facă actor de film de mic, când urmărea împreună cu tatăl lui filme de acțiune în care jucau Jean-Claude Van Damme sau Bruce Lee. Mai târziu, în liceu, acesta a participat la un proiect în limba franceză, care i-a întărit convingerea că trebuie să fie actor: ”În liceu, profa de franceză a făcut un film despre viața Iuliei Hașdeu, în limba franceză, și ne-a întrebat dacă vrem să jucăm în el. Și am întrebat-o: profa, dacă vin, pot să mă pup cu fetele? Am ocazia să mă pup cu ele? Și a zis: da, normal! Și mi-a scris un rol...”.


Deși are succes la reprezentantele sexului frumos, Daniel Nuță recunoaște că acum are o relație stabilă și ”s-a calmat”. Actorul mărturisește amuzat că, în perioada când juca rolul Vlad Țepeș, a împrumutat de la Buftea un costum pentru a-și îndeplini o fantezie amoroasă, chiar de Ziua Îndrăgostiților. ”De un Valentine's Day, am așteptat-o acasă... Am pus niște lumânări pe hol și eram îmbrăcat în Vlad Țepeș. Luasem costumul din studio, din Buftea. Am așteptat-o pe un semiîntuneric. S-a speriat prima oară, dar după aia am stat, am mâncat, am băut un vin roșu...”


Daniel Nuță l-a jucat pe Țepeș de două ori în cariera sa și spune că nu ar mai relua rolul, chiar dacă a avut parte de o experiență bună. ”Rise of Empires: Ottoman s-a făcut în Turcia, în Istanbul. Au vrut să filmeze în România, dar a fost prea scump. Nu a fost un casting internațional. Cei de la Netflix au vrut ca Vlad să fie jucat de un român. Norocul meu! Am vorbit în engleză și o singură replică a fost, la un moment dat, în română. O înjurătură!
După, mi-au dat inelul pe care l-am purtat la filmări. Au vrut să-mi dea mai mult. Și costumul, și tronul! Dar nu am avut cum să le iau”.
Cum era să moară când era mic, ce înțelegere a avut cu tatăl lui, care îl voia polițist, sau care este actorul din România pe care Daniel Nuță îl invidiază, aflați în noua ediție ”Întrebarea Mesei Rontunde” cu Marius Manole, difuzată sâmbătă, de la ora 8.00 dimineața, la ACASĂ!

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Întrebarea mesei rotunde

Articole pentru emisiune Întrebarea mesei rotunde

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni