Dr. Wargha Enayati se numără printre cei opt investitori de la Imperiul Leilor care caută noi idei de afaceri. Finanțatorul se află de 40 de ani în România, iar în cadrul unui interviu exclusiv PRO TV a dezvăluit detalii incredibile despre activitatea sa profesională.
Fondatorul Enayati Medical City, doctorul cardiolog Wargha Enayati, s-a născut în Germania, în anul 1964, din părinți de origine persană, și a venit să studieze în România în anul 1983. Omul de afaceri a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv PRO TV, despre începuturile sale în țară, dar și despre cum obișnuiau să fie tratați străinii pe atunci.
„Am venit ca student. Am început facultatea în Germania, dar am continuat-o aici, în timpurile dificile din 1983, când situația devenea din ce în ce mai rea. M-am mutat pentru câteva luni, care au devenit 40 de ani.
Eu am crezut că voi fi un obiect. Așa eram noi, străinii, în România. Obiecte care plătesc pentru studii. Când nu mai aveai bani pentru studii sau când terminai facultatea - afară”, a dezvăluit
Întrebat ce l-a convins să își termine studiile în România, să se stabilească în țară și chiar să își întemeieze o familie, Wargha Enayati a menționat că aici a fost, dintotdeauna, mai mare nevoie de servicii medicale decât în Germania sau Franța, unde s-a născut soția lui.
„Aici e nevoie mai mare decât în Germania sau de unde e soția mea, din Franța, și putem avea un impact mai mare aici pentru a schimba ceva”, a răspuns cunoscutul investitor de la Imperiul Leilor.
VEZI INTERVIUL COMPLET CU WARGHA ENAYATI ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS