ß

Investiții de peste 8,5 milioane de euro în sezonul 3 al emisiunii Imperiul Leilor

Investiții de peste 8,5 milioane de euro în sezonul 3 al emisiunii Imperiul Leilor

Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Dr. Wargha Enayati, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu au închis aseară porțile Imperiului, în cel de-al treilea sezon al show-ului care a schimbat destine și a scos la lumină idei care pot schimba viitorul. Miercuri seară, investitorii au finanțat ultimele businessuri cu potențial, iar telespectatorii au urmărit cu emoție, minut cu minut, spectacolul afacerilor. 

În fiecare săptămână, leii au arătat că orice vis poate deveni realitate, dacă ai curaj și crezi în el. Sute de proiecte au intrat în Imperiul Leilor, iar multe dintre ele au primit finanțarea de care aveau nevoie. Peste 8,5 milioane de euro au investit leii în acest sezon. 

Aseară, emisiunea a fost lider de audiență și a înregistrat 5.3 puncte de rating și 19.2% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 3.6 puncte de rating și 12.9% cotă de piață.

Florin Irimescu produce carne de pește folosind principiile bucătăriei moleculare, o alternativă vegană pentru sushi. Antreprenorul le-a propus leilor asocierea în afacerea care vrea să salveze fauna mărilor și oceanelor pentru 100.000 de euro. După o serie de negocieri intense, Dragoș Petrescu, Cristina Bâtlan, Sebastian Dobrincu și Wargha Enayati vor finanța ideea viitorului în schimbul a 24% din acțiunile companiei.  

La doar 15 ani, Ioana Radu a venit în Imperiul Leilor pentru a-i încuraja pe tineri să scrie. Young Writers Hub este proiectul ei care susține scrierea creativă, editarea și publicarea operelor.



Sunt o scriitoare motivată de libertatea de a alege, de a avea o voce. Acest hub este  un program structurat de adolescenți, pentru adolescenți, ce are ca scop creșterea comunității de scriitori din România oferindu-le pregătirea și instruirea necesare pentru a scrie, edita și publica propriile cărți”, a spus Ioana. Curajul ei i-a impresionat pe lei și va primi o finanțare de 40.000 de euro pentru 20% din afacere de la Dragoș Petrescu, Cristina Bâtlan și Dr. Wargha Enayati, dar și sprijinul lui Dan Șucu și a lui Sebastian Dobrincu pentru a-și vedea visul cu ochii. 

Surorile Stănescu au făcut un adevărat spectacol în Imperiul Leilor. Pe ritmuri de muzică gypsy, fetele i-au convins pe investitori să finanțeze afacerea lor cu haine tradiționale. Cristina Bâtlan le-a provocat să creeze 500 de ținute pe care să le vândă online și în magazinul Meșteshukar, în care a investit sezonul trecut, și dacă vor avea succes cu prima lor colecție, va investi 100.000 de euro alături de Dragoș Petrescu, Dr. Wargha Enayati și Dan Șucu în dezvoltarea afacerii lor. 

Imperiul Leilor – Investește în tine!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni