ß

VIDEO Andra Pavel și Clara Mateoiu au propria afacere cu cosmetice naturale

Au 21 și 22 de ani, dar n-au mai avut răbdare cu marile companii de cosmetice. Andra Pavel și Clara Mateoiu și-au lansat propria gamă de creme de față și corp, cu ingrediente organice, pe placul lor.

Degeaba mâncăm sănătos dacă pe piele punem produse nocive – este una dintre devizele celor două tinere antreprenoare care au intrat de curând în lumea afacerilor. Totul a început cu 400 de lei, cu care au cumpărat un mixer și câteva ingrediente organice. Le-au amestecat într-un bol și ceea ce a rezultat au numit „cremă de mâini”.

Azi, Humance Cosmetics are propriul laborator acreditat, o chimistă cu peste 30 de ani de experiență și sute de ingrediente organice. Anul trecut au avut încasări de 80.000 de lei, iar jumătate dintre cliente au revenit pentru noi comenzi. Acest feedback le-a determinat să dezvolte afacerea, de aceea au nevoie de 50.000 de euro.

Deși îi crește imnima când vede tineri români cu spirit antreprenorial, Dan Șucu nu a fost prea convins de cele două. Fondatorul Mobexpert le-a cerut să explice cu ce se diferențiază ele față de alți producători de cosmetice organice. Nu au știut care sunt atuurile lor sau, mai bine zis, acestea nu au fost pe placul leilor.

Cu 50.000 de euro nu poți crește o companie de acest fel, le-a spus Cristina Bâtlan, însă finanțatoarea le-a lansat o provocare. Le-a promis o comandă de 50.000 de euro pentru a vedea dacă fac față acestei solicitări. Dacă totul decurge bine, fondatoarea Musette ar putea veni alături de ele ca investitoare. Până atunci, fetele trebuie să se pună serios pe treabă. Au multă cremă de creat.

Urmăriți emisiunea Imperiul Leilor pe VOYO!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni