ß
În vârstă de 36 de ani, Oana Zidaru a demarat primul ei business în timpul pandemiei. Totul a pornit de la o nevoie personală, iar acum vrea să-i convingă pe Lei că de produsul ei au nevoie milioane de femei.
Oana Zidaru a fost jurnalistă în zona de fashion, care a pasionat-o dintotdeauna. Însă, în momentul în care și-a distrus părul încercând tot felul de produse cosmetice a decis să inventeze ea unul care să-și facă treaba mai bine.
Așa a apărut OZ Style Magic Rope, cordonul de ondulat podoaba capilară, fără căldură. A preluat ideea de pe TikTok, unde mai multe utilizatoare au încercat să facă asta cu ajutorul cordonului halatului de baie.
În doar o lună, Oana a reușit să convingă peste 100 de femei să-i cumpere produsul. „Într-un an am ajuns să vând peste 4.000 de Magic Rope și să am încasări de peste 90.000 de euro”, a spus tânăra.
A văzut că merge și și-a dat seama că e loc de dezvoltare. Așa că a venit la Imperiul Leilor să ceară 40.000 de euro pentru 20% din business.
Investitorii s-au declarat îngrijorați că Magic Rope are concurență serioasă în piață, unde există o serie de produse asemănătoare, la prețuri mai mici. Însă, Oana Zidaru a reușit să înregistreze produsul la OSIM Europa, protejând-ul de copii ieftine.
Patru dintre investitori au făcut oferte, însă doar unul a reușit să intre în parteneriat cu tânăra antreprenoare. Cristina Bâtlan a cedat și a acceptat să investească 50.000 de euro pentru 30% din afacere.
„Eu cred în ea. Ești wow!”, i-a spus fondatoarea brandului Musette.
Urmărește emisiunea Imperiul Leilor pe VOYO!
Gallery