ß
Investitorii din Imperiul Leilor au încheiat aseară un sezon care a strâns emoții și inspirație cât pentru o viață, care a schimbat destine și a scos la lumină idei ce vor schimba viitorul.
Miercuri seară, leii au devorat până la ultimul business pe care l-au întâlnit, iar telespectatorii au văzut cu sufletul la gură spectacolul afacerilor.
Ediție cu ediție, leii au scos la lumină afaceri spectaculoase, proiecte pentru o lume mai bună, au descoperit copii geniali, tineri care ne-au dat adevărate lecții de viață și care ne-au dovedit că lumea se schimbă într-un ritm amețitor, că orice este posibil dacă poți să visezi, să crezi în tine și în lumea de azi. Peste 100 de antreprenori au primit șansa să-și prezinte afacerea în fața leilor, iar 54 dintre ei au reușit să-i îmblânzească și să le devină parteneri. Un sezon spectacol, plin de suspans, de emoție și de umor, s-a încheiat miercuri seară.
Ultima ediție Imperiul Leilor din acest sezon a fost lider de audiență și a înregistrat 7.7 puncte de rating și 19.8% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.6 puncte de rating și 17.1% cotă de piață. Pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, PRO TV a înregistrat, în intervalul orar 20:30 – 22:30, 6.4 puncte de audiență și 20.5% cotă de piață.
Povestea impresionantă a Simonei Jugrăvescu, antreprenoarea care a trecut printr-o mulțime de încercări în viață, dar cu ambiție și muncă a reușit să construiască un business sustenabil, i-a mișcat pe investitori. Ea a primit o finanțare de 100.000 de euro din partea lui Mohammad Murad pentru 25% din business-ul ei cu prăjituri congelate.
Andrei Stefan i-a purtat pe lei într-o altfel de lume și le-a arătat cum se vor distra generațiile următoare cu ajutorul realității virtuale. Bogdan Micu s-a luptat cu Dan Șucu pentru a pune mâna pe această afacere și într-un final și-a adjudecat business-ul pentru 300.000 de euro în schimbul a 29% din acțiuni.
Luiza Wilhems a pregătit un adevărat show de modă pentru apariția ei în emisiunea Imperiul Leilor. Ea a cerut finanțare pentru un concept de business pe care-l dezvoltă deja: seturi de haine pentru mamă și fiică. Mohammad Murad a investit 300.000 de euro pentru 45% din companie.
Un autoturism din viitor a fost adus în fața leilor de Adrian Roșca, cel care le-a propus asocierea în dezvoltarea unui vehicul care-i poate purta în timp, dar și să devină nemuritori odată cu această invenție. Leul Murad a acceptat această propunere și a oferit 40.000 de euro finanțare în schimbul a 25%.
La doar 21 de ani, Milena Costovici a fost o supriză plăcută pentru investitori: a reușit să-i cucerească și să-i convingă cu creativitatea ei, dar și cu hainele pe care le creează în ediție limitată. Tânăra a plecat aseară din Imperiul Leilor cu o investiție de 60.000 de euro pe care Mohammad Murad a făcut-o în schimbul a 40% din afacerea ei.
Augustin Pop a fost ultimul concurent care a avut șansa să intre în Imperiul Leilor și să le propună investitorilor dezvoltarea unei biblioteci naționale de cărți audio. Chiar dacă la început leii nu au fost convinși că stăpânește foarte bine afacerea, Dan Șucu și Mohammad Murad au văzut potențial în ideea lui și i-au oferit 120.000 de euro pentru 30% din business.
Hai să-ți vezi visul finanțat!
Sezonul s-a terminat, dar afacerile merg mai departe. Ești creator, inventator sau antreprenor? Inscrie-te pe imperiulleilor.protv.ro și poți să-și vezi visul finanțat. Fii eroul viitorului sezon Imperiul Leilor.
Imperiul Leilor – Investește în tine!
Gallery