ß
  • Emisiuni
  • Imperiul Leilor
  • Camelia Munteanu și Anca Constantin s-au duelat pentru aceeași idee de afacere. Cine a avut de câștigat 

Camelia Munteanu și Anca Constantin s-au duelat pentru aceeași idee de afacere. Cine a avut de câștigat 

Anca Mihaela Constantin și Camelia Munteanu s-au prezentat în fața Leilor cu aceeași idee de afacere aceea a bijuteriilor create din lapte matern, șuvițe de păr, țesături sau alte obiecte cu semnificație.

După prezentarea proiectelor, Camelia Munteanu a fost cea care le-a câștigat încrederea investitorilor și a explicat în detaliu ceea ce își dorește de la ei, adică 150.000 de euro pentru 20% din companie, și care sunt obiectivele sale pentru viitor.

”Acum 2 ani am început am să îi alăptez în tandem pe cei doi copii mei. Am vrut să am o amintire cu acest moment. Am căutat la momentul respectiv să văd ce există pe piață în sensul acesta și nu am găsit nimic care să mă mulțumească. Așa s-a născut ideea de a încerca să fac chiar eu aceste bijuterii așa cum mi le doream”, a explicat Camelia Munteanu.  

Leii nu au fost impresionați de planul ei de afaceri, explicându-i că este destul de nerealist la ceea ce s-a gândit.

Vezi în materialul video de mai sus ce i-au spus cei cinci Lei!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni