ß
  • Emisiuni
  • Imperiul Leilor
  • Adela Hanafi luptă pentru copiii cu nevoi speciale. Ce finanțare a primit pentru proiectul prezentat Leilor

Adela Hanafi luptă pentru copiii cu nevoi speciale. Ce finanțare a primit pentru proiectul prezentat Leilor

Adela Hanafi a avut un copil cu nevoie speciale, care a murit în urmă cu câțiva ani, din cauza unei pneumonii. 

Marcată de acest eveniment, dar și de felul în care era tratat fiul ei de către cei din jur,a înființat în anul 2005 primul Centru CONIL, bazat pe conceptul educației inclusive, al unui loc deschis tuturor copiilor Un loc în care toți sunt egali, învață împreună. 

CONIL este singura instituție care are grădiniță și școală primară, unde se face integrarea copiilor cu nevoi speciale, iar acum își dorește să se extindă pentru ciclul gimnazial.

Pentru acest proiect le-a cerut Leilor o finanțare de 150.000 de euro, iar aceștia, impresionați de povestea și felul în care îi ajută Adela pe copii, au răspuns pozitiv, iar fiecare dintre ei s-a oferit să o ajute pentru îndeplinirea acestui vis.

Vezi în materialul video de mai sus ce i-au oferit investitorii

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe https://voyo.ro/

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni