ß
  • Emisiuni
  • Imperiul Leilor
  • Povestea impresionantă a unui tânăr de 19 ani care și-a văzut visul finanțat la Imperiul Leilor!

Povestea impresionantă a unui tânăr de 19 ani care și-a văzut visul finanțat la Imperiul Leilor!

Povestea impresionantă a unui tânăr de 19 ani care și-a văzut visul finanțat la Imperiul Leilor!

Ideile creative de afaceri și poveștile emoționante ale antreprenorilor din Imperiul Leilor au ținut telespectatorii, săptămână după săptămână, cu ochii pe TV. 

Imperiul Leilor a condus pentru a patra oară consecutiv topul audiențelor pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

Show-ul a înregistrat 8.7 puncte de rating și 24.2% share, în timp ce postul de televiziune clasat pe locul doi a obţinut numai 5.5 puncte de rating și 15.3% share. 

Imperiul Leilor ne arată că orice vis se poate realiza prin muncă susținută și creativitate, indiferent de vârstă. Cei 5 investitori au asistat încântați și emoționați la prezentarea unui tânăr de 19 ani, cu o minte sclipitoare, care vrea să transforme afacerile într-un joc profitabil.

Mihnea Stoian este din București și are o poveste impresionantă. Acesta suferă de sindromul Aspenger, o tulburare comportamentală din spectrul autist, care îi creează probleme în a relaționa cu cei din jur.

Tânărul s-a retras într-o lume virtuală și a conceput un magazin online care produce și comercializează produse destinate categoriei geek. El are și un site de gaming și un board game dezvoltat împreună cu echipa lui. A început acest proiect singur, iar în decurs de o lună a realizat două site-uri. 

Impresionat de povestea lui, Mohammad Murad a decis să investească în afacerea lui Mihnea, spunând că l-a lăsat fără cuvinte și a decis să-și pună banii în joc, oferind 50.000 de euro pentru 40% din compania tânărului antreprenor.

După ce s-a consultat cu apropiații, acesta a acceptat oferta investitorului. „În fața unui om blând ca tine, nu mai pot fi leu. Îți ofer 50.000 de euro”, spune Mohammad. Acesta a explicat mai departe că el simte că trebuie să împartă cu tânăra generație experiența de business pe care a acumulat-o de-a lungul anilor.

Tânărul a primit o ofertă și din partea lui Cristian Onețiu, de 20.000 de euro, pentru a crea un joc prin care învață copiii cum pot deveni antreprenori.

În edițiile următoare, telespectatorii vor vedea o mulțime de afaceri cu potențial și vor trăi emoția alături de antreprenorii care vin să își vadă visul finanțat. Nu rata Imperiul Leilor, în fiecare miercuri, de la 20:30, la PRO TV!

Imperiul Leilor – Investeşte în tine!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni