ß
Face parte din familia Vlahu și este o fire sensibilă, care de multe ori își ascunde sentimentele față de cei apropiați. Aura, personajul interpretat de Ioana Brumar în serialul „Groapa”, va stârni imediat curiozitatea telespectatorilor. Începând cu 16 septembrie, suspansul este garantat la PRO TV și VOYO.
Cu ce sentiment ai intrat în acest proiect. Ce așteptări ai?
Bucuria a fost foarte mare încă de la începutul proiectului, dar sinceră să fiu, aceasta a crescut odată ce am văzut trailerul serialului care mi-a dat așteptările peste cap. Văzându-l, m-am simțit mândră de toată echipa și parcă m-a ambiționat și mai tare să îmi fac treaba cât mai bine.
Povestește-ne mai multe despre rolul pe care îl joci în serialul „Groapa” și cum te-ai pregătit pentru a intra în personaj.
Personajul meu se numește Aura și e fiica lui Grigore Vlahu (Iulian Postelnicu), unul din cei patru fii ai lui Sandu (Nicu Mihoc) și ai Zinei Vlahu (Maria Buza). Aura e genul acela de fată care ar face orice pentru iubire. Iubirea e modalitatea ei de a descoperi viața și îi e foarte greu când nu primește asta sau când se îndrăgostește de oamenii nepotriviți. Odată ce mi-am dat seama de lucrul ăsta, totul a fost mai clar în ceea ce o privește pe Aura, pentru că mi-a fost mult mai ușor să descifrez modul în care acționează și să înțeleg procesul psihologic pe care îl are.
Cum este atmosfera pe platoul de filmare ?
Dat fiind faptul că timpul este limitat și totul e calculat la sânge, toată lumea e foarte concentrată. Dar cu toate astea, e o atmonsferă propice și pentru glume sau discuții despre diverse subiecte.
Dintre actorii din distribuție, cine te-a surprins cel mai tare? Și de ce?
Tudor Istodor. E un actor pe care nu l-am văzut atât cât merita înainte să ne întâlnim la serial. În „Groapa” are unul din cele mai provocatoare roluri și consider că va fi și cel mai nuanțat.
De ce crezi că ar trebui să se uite telespectatorii români la serialul „Groapa”?
Pentru că este plin de tensiune, are o poveste foarte bună care nu are cum să nu vă captiveze și pentru că toți actorii sunt extraordinar de implicați și își dau toată silință să vă facă să vă atașați de ei, de situațiile prin care trec și nu în ultimul rând de Groapa și tot ce înseamnă ea.
Ce te-a impresionat cel mai mult la Giurgiu, orașul în care au loc filmările?
Cred că cel mai mult m-a impresionat șantierul naval din Giurgiu pentru că erau extrem de multe nave acolo, funcționale și nefuncționale și nu puteai decât sa te gândești la viața care altădată colcăia pe ele.
Care este motto-ul după care te ghidezi în viață?
„Țintește spre lună. Chiar dacă nu reușești, măcar vei fi printre stele.” (Les Brown)
Vezi și:
Gallery