ß
Când trădarea este servită ca fel principal, iar lipsa încrederii marchează o stare de spirit în centrul unei case, provocările apar la tot pasul. Povestea familiei Vlahu și a noului lor dușman, Franco, îi ține pe cei de acasă în fața televizoarelor și îi face curioși să descopere tot ce se întâmplă cu fiecare episod. Înapoi în GROAPA. Ediția TV a fost pe primul loc în clasamentul preferințelor, iar serialul continuă săptămâna viitoare cu două noi episoade, la PRO TV și pe VOYO!
Gallery
„Dacă vrei să fii stăpână aici, trebuie să mă ajuți”, i-a spus Vali soției lui, Manuela, continuând planurile dintre cei doi pornite încă de cu o seară înainte. Deciși să-și facă singuri dreptate și să-și reia locul de drept în sânul familiei, cei doi par capabili de orice mișcare pentru ca Sandu și Zina să-i observe și să-i laude!
Deloc dornic de puterea în rândul familiei, ci cu gândul la o viață normală, departe de Vlahi, Sașa continuă să fie cel care-l urmărește pe Franco și îi dă planurile peste cap! ”Franco, ești doar un musafir. Poartă-te ca un musafir”, i-a spus acesta, arătându-i o dată în plus că este cu ochii pe fiecare mișcare făcută.
Cel de-al șaptelea episod a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 21:25 – 23:30. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 4.7 puncte de rating și 19.8% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 3.3 puncte de audiență și 13.8% share. De-a lungul difuzării, aproape 800 de mii de români au fost cu ochii pe noile interacțiuni dintre Sașa și cei din jurul său!
Chiar dacă pericolul este Franco, Sașa simte că din interiorul familiei îl pândesc reale probleme. Poate el să descopere cine-l minte? Știe cum să o ajute pe Alma să se integreze în familie sau jurnalista se va descurcă singură să se acomodeze între Vlahi? Noi provocări și întâmplări, săptămâna viitoare!
Nu ratați Înapoi în GROAPA. Ediția TV, miercuri și joi, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO!
Vezi și: