ß
Au trecut trei săptămâni de la momentul în care telespectatorii au aflat ce se întâmplă în casa Vlahu și care este dinamica relațiilor dintre membrii familiei.
Gallery
Cu fiecare seară petrecută împreună, detalii tot mai surprinzătoare au ieșit la iveală, iar din această săptămână, cei de acasă vor avea parte de câte două episoade din Înapoi în GROAPA. Ediția TV, în fiecare miercuri și joi, de la ora 21:30. În doar câteva ore, odată cu cel de-al patrulea episod, este momentul ca Denis, puștiul care și-a pierdut tatăl și s-a îndrăgostit de una dintre fetele Vlahu să iasă în față... și mai mult!
”Săptămâna trecută, cei de acasă au avut ocazia să-l descopere mai bine pe Denis și trăirile lui sufletești. De la nervi la durere, la o aparentă îndrăgostire, le-a trăit deja pe toate... rapid și intens! Acum, abia aștept ca oamenii să descopere cât de departe poate merge el pentru familie și valori. Va fi un episod în care veți vedea că atunci când Denis este încredințat cu ceva extrem de important, direct de către capul familiei Vlahu, el știe că trebuie să ducă munca la capăt. Și face asta cu demnitate, dar și cu o oarecare teamă. Chiar dacă este tânăr, faptul că și-a pierdut tatăl și că trebuie să-și ajute mama, îl face să creadă că este de neînvins! Cum se încheie totul? Vă las să descoperiți! Totodată, poate veți fi surprinși și de cum alegerea inimii începe să fie tot mai dificilă atunci când aparent se înmulțesc opțiunile. Complicat, nu?”, mărturisește Andrei Bănuță, cel care-l aduce la viață pe Denis.
Din câte se pare, Sandu Vlahu și-a revenit, după cum îl va avertiza Alma pe Sașa: ”s-a trezit taică-tu”, însă liniștea în casă este mai departe ca niciodată. Se caută vinovații, se aruncă minciunile și se încearcă destabilizări chiar din interior. Într-o luptă după putere, cine va rămâne în picioare?
Pe de altă parte, Manuela e tot mai deranjată de prezența lui Sașa și a soției lui în casă și încearcă să arate că ea este pregătită pentru orice situație. ”Tu nu prea știi cum e să fii nevastă de familia Vlahu. Ai tras lozul cel bun, ai bărbat de bărbat”, îi va spune ea jurnalistei care a apărut în casă de doar câteva zile și deja pare că încearcă să se impună.
Ce-l va pune Sandu pe Denis să facă pentru el? Ce se întâmplă cu planurile lui Franco de a câștiga orașul de partea lui? Ce caută Vali într-un bar și apoi la hotel? Răspunsurile în doar câteva ore!
Înapoi în GROAPA. Ediția TV, astăzi și mâine, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO!