ß
Multe întrebări și-au găsit aseară răspunsul când cei de acasă au fost cu ochii pe cel de-al doilea episod din versiunea revizuită a serialului GROAPA! Sașa a revenit în familia Vlahu și a fost pus la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat cu cei pe care el îi considera doar parte din trecut. Viitorul se schimbă, iar cei de acasă nu ratează niciun minut din Înapoi în GROAPA. Ediția TV. Serialul revine joia viitoare, de la 21:30, cu un nou episod.
”Familia nu ți-o alegi, e ca o boală”, i-a spus Zina lui Sașa, înainte de a-i oferi motivul real pentru care l-a readus acasă. ”Vreau să-i ții locul lui taică-tu. Dacă nu o faci tu, trebuie să o fac eu, o femeie”, a continuat aceasta. Fără să stea pe gânduri, tânărul i-a amintit mamei lui că soarta i s-a schimbat și că nu se mai simte ACASĂ: ”viața mea nu mai e aici. Nu mai sunt Vlahu, nu am fost niciodată și tu știi cel mai bine treaba asta. După ce se trezește tata, plec”.
Până la acel moment, Sașa a fost nevoit să ia frâiele întregii comunități și să înceapă să ofere asigurările necesare că totul va fi bine: ”Avem nevoie de timp și nu putem să facem asta singuri. Nu suntem noi și voi. Noi suntem UNA! Mergeți acasă și spuneți la ceilalți că Vlahii sunt aici, să nu le fie frică”.
Poate că familia și oamenii din jur i-a convins, însă în București, cineva continua să sufere după el și o simplă revedere nu a fost de ajuns pentru a rezolva lucrurile. ”Nu vreau să știu cine ești”, i-a zis Alma, cu ochii în lacrimi, continuând cu un mesaj dur: ”m-ai distrus”.
Cel de-al doilea episod a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 21:29 – 23:58. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 4.4 puncte de rating și 19.4% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.2 puncte de audiență și 9.7% share. De-a lungul difuzării, aproape 700 de mii de români au fost cu ochii pe primele interacțiuni ale lui Sașa cu familia Vlahu.
A crezut că-i poate veni de hac lui Franco, însă lupta abia a început. Lacrimile și durerea s-au transformat în frică sub amenințarea gloanțelor. Ce urmează pentru Alma și Sașa? Ce mai plănuiesc adversarii familiei Vlahu? Nu ratați continuarea poveștii săptămâna viitoare.
Înapoi în GROAPA. Ediția TV, joi, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO!