ß
Geanina Ilieș le-a spus clar gospodarilor că trebuie să facă primele eliminări, așa că miercuri, de la 20:30, vedem ce au de gând Călin și Radu.
Dacă pentru Radu va fi foarte greu să decidă pe cine va elimina din competiție, Călin va părea destul de hotărât și va încheia povestea cu una dintre fetele care se luptă să-i fie alături.
În cazul lui Biagio, însă, nu este vorba de nicio eliminare. Ba mai mult, o nouă pretendentă la inima lui îi va trece pragul și va încerca să-l cucerească. Valerica este hotărâtă să-și găsească jumătatea și știe că fermierul are o slăbiciune pentru ea: „Cred că Biagio o să facă niște pași foarte mari spre mine”.
Iulia îl scoate din minți pe Cristian!
Iubitorul de lavandă a făcut săptămâna trecută prima eliminare și au rămas în competiția pentru inima lui doar Aura și Iulia. Cristian speră acum la mai multă liniște, însă nu este cazul. Fetele se vor certa de la prima oră a dimineții și se va lăsa cu multe lacrimi și reproșuri: „Mă bufnește râsul pentru că plângi fals”, îi va spune Aura Iuliei.
Cearta Iuliei nu se va opri doar la discuțiile aprinse dintre ea și Aura, ci îl va scoate și pe Cristian din sărite: „M-a dus într-o stare critică. Mi-a dus psihicul la un nivel foarte jos”. Ce a făcut cea care vrea să-l cucerească pe gospodar, de l-a enervat atât de rău, aflăm într-o nouă ediție.
Pentru Filotheea și Vasile lucrurile evoluează în bine. Vom vedea primul sărut dintre cei doi, dar și ce părere au părinții gospodarului despre posibila lor noră. Geanina Ilieș vă așteaptă cu noi dezvăluiri interesante miercuri, de la 20:30, la Gospodar fără pereche.
Gospodar fără pereche - Hai să facem dragostea rurală!
Gallery