VIDEO Ferma lui Vasile s-a umplut de fete: patru ale lui, două ale fratelui

VIDEO Ferma lui Vasile s-a umplut de fete: patru ale lui, două ale fratelui

„Apăi mer’em toți acasă! E mai complicată situația, dar o să mă descurc”, a spus hotărât Vasile, cel mai mare dintre frații Boar. După întâlnirea cu cele patru domnițe ale lui, nu s-a îndurat să facă nicio eliminare, așa că se duce la fermă cu toate. Lor li se alătură și cele două cuceriri ale fratelui Adrian.

Adina Rasca are 29 de ani, este din Arad și are o fetiță de cinci ani din căsnicia anterioară. De profesie este referent economic, iar când nu este la serviciu, petrece timp cu fetița ei. În puținele momente libere, Adina face plimbări în natură sau se uită la comedii romantice. „Îmi place să colorez, să călătoresc și îmi doresc să învăț să călăresc”, spune ea. Bărbatul ideal pentru ea trebuie să fie înalt, isteț, calm, romantic și plin de viață.

La țară a copilărit și nu ar ocoli muncile agricole la ferma lui Vasile. „Nu am preferințe și nu sunt nici cu fițe”, completează Adina. Odată ce va ajunge în casa gospodarului pe care a pus ochii, ar vrea să îl cunoască mai bine, să vadă cu ce se ocupă și să descopere ce îi place.

Amalia Zerbea este cea mai mică dintre pretendentele la inima lui Vasile. Ea are 22 de ani, este din satul Techereu, comuna Balșa, Hunedoara și nu a fost căsătorită. Amalia a lucrat în trecut la o spălătorie auto, a fost și ajutor de bucătar, dar acum nu are un loc de muncă. Știe să gătească orice, mai puțin  prăjituri.

Cu traiul la țară este obișnuită, fiindcă își ajută tatăl, care este crescător de animale. Amalia se consideră rebelă, amuzantă, spune că îi place să se distreze și nu este excesiv de geloasă. La Vasile i-a plăcut, înainte de toate, aspectul. „Îmi plac ochii lui, este simpatic, este drăguț. Sunt harnică, sunt de la țară și cred că ne vom potrivi”, spune ea. 

Alexandra Balea are 29 de ani, locuiește în Vulcan, Hunedoara și nu a mai fost căsătorită. Cu agricultura și, în general, cu viața la țară nu este prea obișnuită, dar are convingerea că s-ar descurca la ferma lui Vasile. Singurul lucru care ar putea să-i dea bătăi de cap ar fi alergia pe care o are la părul de animale. Mai spune despre ea că este foarte dificlă dimineața, până își bea cafeaua. În rest, „îmi plac viața și voia bună. Sunt mai libertină și agitată, dar și sociabilă și comunicativă”, se descrie Alexandra. Ea mai spune că îi place foarte mult să conducă, fiindcă o relaxează.

Vasile a atras-o foarte mult fizic, dar i-a plăcut și modul lui de a gândi. „Nu sunt sută la sută sigură că ne potrivim, am nevoie și de părerea lui. Din punctul meu de vedere, ne-am înțelege foarte bine”, mai spune tânăra.

Cristina Furdui are aproape aceeași vârstă cu Vasile (32) și locuiește în Cluj. Ea este casier la un magazin vestimentar, nu a fost căsătorită și nu are copii, dar își dorește foarte mult. Traiul la ferma lui Vasile nu o sperie, pentru că a copilărit la țară, la bunici și crede că s-ar descurca fără probleme cu orice activitate... rurală. Cristinei îi place să gătească, să iasă cu prietenii și să facă drumeții. 

Bărbatul ideal pentru ea trebuie să fie un om glumeț, vesel și harnic, iar în Vasile a văzut toate aceste calități. „Frumusețea e trecătoare, contează mai mult ce faci lângă un om”, crede Cristina. La fermă și-a propus să-l cunoască mai bine pe gospodarul ales, dar și să trăiască un alt stil de viață.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Gospodar fara Pereche

Articole pentru emisiune Gospodar fara Pereche

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni