
ß
Sănătatea orală nu trebuie privită doar din perspectiva sănătății, funcționalității și esteticii dinților sau sănătății cavității orale, ci și ca ecou asupra sănătății generale. Dezechilibrele sistemului endocrin, boala Alzheimer, accidentul vascular cerebral, atacul de cord își găsesc cauza și în infecțiile provocate de bacteriile din cavitatea orală. Tocmai de aceea stomatologii cu experiență spun că este important să trateze omul, nu doar problema dentară.
Comunitatea medicală este din ce în ce mai preocupată de această legătură. Iar în ultimii 10-15 ani s-au făcut foarte mari progrese, pentru că de obicei era o chestie în care avea o problemă dentară, te duceai la stomatolog, aveai probleme cu inima te duceai la cardiolog, aveai probleme cu nutriția, te duceai într-un final la diabetolog pentru că făceai și diabet. Între timp, lucrurile au început să comunice între ele, pentru că oricum, în corpul nostru, imunitatea este una singură, deci cu siguranță, orice infecție am avea în orice parte a corpului, ne va afecta întreaga sănătate și dacă vorbim de impactul infecțiilor, nimic nu este mai dăunător decât boala parodontală. S-au făcut foarte multe studii care arată, de exemplu, că îți crește riscul de demență și de Alzheimer cu 70 % dacă e boala parodontală netratată.
Dacă vorbim de diabet, impactul este și mai devastator, pentru că sunt foarte mulți pacienți care de fapt, ei nu știu că au diabet, nu se duc la medic, nu-și fac analize de sânge și ajung la stomatolog cu o stare a sănătății orale precare, în care vedem că toți dinții se mișcă, că sunt niște infecții foarte mari și întotdeauna când căutăm să vedem și ce alte probleme de sănătate mai are pacientul nostru, în afară de dinți, descoperim glicemii care sunt de trei-patru ori peste maximul pe care îl recomandăm.
Ce înseamnă boala parodontală?L
În boala parodontală este bolnav țesutul care ține rădăcina în os. Este țesutul care înconjoară această rădăcină. Dacă ar fi să ne imaginăm, sunt ca niște frânghii elastice care leagă rădăcina de os și acela este țesutul periodontal. Acel țesut se inflamează și sunt câteva semne pe care omul le are la început. Primul semn este sângerarea gingivală - în momentul în care ne spălăm pe dinți, dacă curge sânge din orice parte a gurii, e clar că acolo este o problemă de ordin parodontal.
Sunt situații și invers. Când mergi la un specialist - nu la stomatolog - și te trimite să faci un control stomatologic pentru a putea să treci mai departe în anumite intervenții chirurgicale, de exemplu.
Da, mai ales în intervențiile din jurul inimii. Acolo sunt foarte mulți pacienți care vin să verificăm dacă există infecții preexistente la nivelul cavității orale. Cardiologii au înțeles de foarte mulți ani că este o legătură foarte strânsă, pentru că pot să aibă un diagnostic de endocardită cu focar dentar sau dacă vorbim de probleme cu valvele inimii, se pot contamina cu bacterii din cavitatea orală. Și atunci medicii cardiologi și care fac intervenții în zona aceasta au grija să trimită pacientul întâi la medicul stomatolog, unde focusul nostru este pe asanarea cavității orale, adică trebuie să îndepărtăm infecțiile de la nivelul cavității orale.
Cum ajungem să ne pierdem dinții?
Nu se întâmplă chiar peste noapte, decât dacă este vorba de un accident. Dacă ar fi să discutăm despre cum putem rămâne fără dinți sunt 2 mecanisme. Este întâi un mecanism biologic și mecanismul biologic e orice tip de infecție. Pe lângă boala parodontală, este vorba și de care ea dentară banala carie dentară. Dacă lăsăm netratată, poate să ducă la dispariția completă a unui dinte. În schimb, boala parodontală ne lasă de obicei fără absolut toți dinții. Și mai avem și componenta mecanică: dacă dinții noștri nu au ieșit de la început în mușcătura corectă și am niște dinți care calcă mai în față decât ar trebui sau mai în spate sau dacă nu folosesc dinții din față deloc, atunci cu siguranță dinții pe care totuși îi utilizezi de zi vor fi suprasolicitați și atunci apare retracția gingivală și retracția osoasă din cauza acestei suprasarcini mecanice. Dacă s-a expus rădăcina este fiarte ușor să apară bacteriile care vor duce la inflamații și la boală parodontală
Cum pot învinge oamenii teama de stomatolog?
În primul rând prin educație. Eu sunt implicat într-un proiect în care avem grijă ca tocmai copiii să nu preia frica părinților. Și atunci copiii devin cadeți, vin în academii spațiale, adică vin în cu totul și cu totul în alt mediu decât mediul de cabinet stomatologic și în care, odată ce copilul înțelege că e lupta lui cu vrăjitoarea carie, că el trebuie să evadezi de pe planeta Dulciurilor, se ducă pe planeta periuțelor și cât de important e periajul ăsta dentar și alimentația, atunci va crește un tânăr adult fără frica de dentist. Asta e cea mai bună variantă când avem această oportunitate pentru copiii din ziua de astăzi.
Dacă ai boală parodontală severă și rămâi fără dinți, poți beneficia de implanturi dentare?
Cu siguranță, dacă ai boală parodontală, poți beneficia de implant dentar. Ce este foarte important, este că înainte de realizarea tratamentului chirurgical, de plasare a implanturilor, trebuie realizată terapia parodontală, care are ca scop oprirea din evoluție a bolii parodontale.
Datorită tehnicilor moderne de implantologie orală, te poți bucura în prezent de o dantură fixă și sănătoasă într-un timp foarte scurt. Acest lucru te va ajuta să-ți recapeți viața socială în timp record și să mănânci tot ceea ce-ți dorești, fără dificultate.
Ce soluții sunt pentru cei care rămân fără dinți? Ce înseamnă tratamentul dinți ficși și ce presupune acesta?
Pacienților rămași fără dinți, care au o dantură care nu mai poate fi salvată, persoanelor care au o dantură compromisă, afectată profund de boala parodontală și purtătorilor de proteze mobile le recomandăm procedura dinți ficși. Acesta este un concept care face posibilă reabilitarea întregii danturi într-o singură intervenție pentru ca oamenii să se bucure rapid de o dantură nouă, fixă, perfect funcțională.
De ce să alegem o dantură fixă?
Alegem o dantură fixă, în primul rând, pentru un rezultat stabil. În momentul în care pacientul își folosește dinții pe implanturi, indiferent ce ar mânca, osul nu se va mai retrage. În schimb, dacă pacientul alege să poarte o proteză mobilă, aceasta stimulează gingia și osul, care, într-un timp scurt, duce la atrofie osoasă. O dantură fixă îmbunătățește sănătatea danturii și a întregului organism. Confortul și timpul de realizare a procedurii chirurgicale în cazul danturii fixe sunt, de asemenea, importante. Într-o singură zi, echipa de medici specialiști realizează toate procedurile necesare, aceștia refăcând atât osul, cât și gingia și inserând, apoi, implanturile dentare. Un element relevant este că a doua zi pacientul revine în clinică pentru montarea lucrării provizorii fixe, cu care va mânca și va sta 6 luni, până când implanturile dentare se osteointegrează și gingia se vindecă. Apoi, se va monta lucrarea protetică finală.
Pe termen lung, o dantură fixă îl ajută pe cel care a trecut printr-o astfel de procedură să aibă o stare generală de sănătate și o calitate a vieții net superioară, recăpătându-și, deopotrivă, abilitatea de a se hrăni corect, încrederea în sine și capacitatea de a-și relua interacțiunile sociale.
Care sunt etapele tratamentului? Trecem printr-o procedură complexă cu mulți pași?
Reabilitarea danturii prin sistemul dinți ficși se realizează cu un număr minim de implanturi dentare, în doar 24 de ore. Nu sunt mulți pași. În aceeași ședință, pacientului i se îndepărtează dinții afectați, i se curăță infecțiile dentare, i se reface volumul osos, după care îi sunt inserate implanturile dentare. Ulterior, se ia amprenta pentru lucrarea provizorie, pentru ca a doua zi să se poată monta lucrarea fixă provizorie. Tehnologia ne permite să optimizăm procesul și să realizăm totul cu precizie maximă.
Ca pași propriu-ziși, în primul rând, ne prezentăm la consultul de specialitate. Facem o radiografie panoramică pentru a vedea în profunzime cum se prezintă osul și unde inserăm implanturile. Urmează anamneza întrucât este importantă starea generală de sănătate din analizele medicale, deoarece procedura presupune și anestezie generală realizată de un medic specializat ATI.
Într-o singură intervenție, echipa de chirurgie inserează implanturile dentare. Recomandăm 6 implanturi pentru partea de sus a arcadei și 4 pentru cea de jos. În aceeași operație, se realizează și alte proceduri necesare. De exemplu, dacă nu este suficient os, se realizează și adiție osoasă.
Ultima etapă este lucrarea protetică. A doua zi după intervenția chirurgicală, pacientul primește o lucrare fixă provizorie, pe care o va înlocui la 6 luni cu lucrarea finală. În aceste luni, gingiile se refac complet și vor fi pregătite pentru lucrarea finală fixă, pentru un rezultat stabil pentru întreaga viață. Recomandăm controalele periodice pentru a menține starea de sănătate și, desigur, păstrarea igienei orale, care trebuie să fie la fel ca cea a dinților naturali: periaj de minim două ori pe zi, utilizarea dușului bucal și a apei de gură, completată de o igienizare profesională a dinților și a gingiilor.
Articol susținut de Regina Maria Dental Clinics.