ß
Dincolo de toate luptele, demonstrațiile pentru putere și încercarea de supraviețuire, moartea este inevitabilul care poate da totul peste cap! Un nou episod din serialul CLANUL a fost în topul preferințelor celor de acasă care au privit fiecare secvență cu sufletul la gură!
CLANUL a fost lider absolut de audiență aseară, în intervalul 20:28 – 22:38, în rândul publicului național, cu vârstă cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 7.3 puncte de rating și 22.9% share, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4.9 puncte de rating și 15.2% share. Peste 1.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit CLANUL, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:37, aproape 1.3 milioane de oameni se uitau la serial.
Bebe nu mai are încredere în nimeni: „toți mă vinde, și nu mă vinde pe preț bun. Mă dă pe nimica, la reducere”. După ce a pierdut-o pe Vera, încearcă să găsească vinovați, iar pentru că nu se poate răzbuna pe cei pe care și-ar dori, le face rău celor care îi sunt, într-adevăr, aproape. A luat-o ostatică pe Ileana pentru a-i arăta lui Sergiu că nici în el nu mai are încredere și, în plus, îl învinuiește și pentru moartea Verei: „E bine cum zic eu, Sergiule! Tu mai le greșești că ți-e gândul la ea, că-i singură. Ai văzut cu gaboru`, n-ai apăsat să bagi glonțul în el și a murit fata mea în loc”.
Nu ratați luni, de la 20:30, un nou episod din CLANUL la PRO TV și, în avans, pe VOYO. Serialul poate fi urmărit în reluare pe PRO Arena în fiecare duminică, de la 20:00.