ß
O poveste care a impresionat de la primul minut. Doi frați care și-au trăit poveștile de viață, în paralel, neștiind cât de aproape erau unul de altul. Unele dintre cele mai puternice secvențe de acțiune văzute până la acest moment. Este CLANUL, serialul fenomen care i-a ținut pe telespectatori în fața televizoarelor de la primul episod și care acum se apropie de final.
Cine va învinge? Cine va pierde? Cine va rămâne în picioare? Toate întrebările își vor găsi răspuns în sezonul final CLANUL pentru care actorii și echipa de producție tocmai au început filmările.
„Gata, e oficial. Vine sezonul 4. E ultimul. Da, ați auzit bine. Cu bucurie și multă emoție vreau să fiu primul care vă dă această veste bună: începem filmările pentru sezonul 4. Clanul este serialul momentului în România, votat și premiat drept „Cel mai bun serial TV românesc". Mulțumim pe calea asta, suntem recunoscători pentru că am avut oportunitatea de a împărtăși această poveste captivantă cu publicul nostru loial și suntem hotărâți să livrăm un sezon 4 memorabil. Cu siguranță, protagonistul „Tudor Achim" va fi nevoit să treacă prin cele mai grele provocari pentru a-și termina misiunea, așa că vă invit să fiți alături de povestea lui care a captivat, până acum, inimile românilor. Va fi un sezon care va explora ultimele secrete și care va oferi răspunsuri la toate întrebările rămase enigmatice. Vă pot garanta că echipa care a făcut posibilă realizarea acestui serial minunat va depune eforturi maxime pentru a oferi un final demn de această călătorie extraordinară. Mulțumim fanilor pentru sprijinul lor continuu și abia așteptăm să împărtășim această ultimă fază a poveștii noastre cu publicul din toată țara”, a spus Denis Hanganu.
O declarație oficială a făcut și actorul Marian Olteanu, cu privire la personajul său și parcursul în serialul Clanul: „Subsemnatul David Pribeagu, fiul lui Tătuțu` aka Bebe Măcelaru`, cetăţean român, născut în București, domiciliat într-un garaj, cunosc prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, după luarea la cunoștinţă a conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în schimb menționez că va urma ultimul sezon al serialului Clanul, atât de iubit de mine și de public și trebuie să spun că va fi cel mai tare sezon în care vom dezvălui adevărul fiecărui personaj și preconizez răsturnări de situație total neașteptate, în care frații își vor arată adevărata lor influență în clan”.
Echipa filmează pentru sezonul final, însă, în fiecare luni, de la 20:30, iubitorii serialului pot urmări povestea din CLANUL pe PRO TV și, în avans, pe VOYO.