ß
Cum poate fi o moarte pe care nu ai comis-o drumul tău către închisoare? Cine schimbă cărțile jocului, de fapt? Care sunt șansele ca adevărul să ajungă la cine trebuie, iar minciuna să fie descoperită? Sunt întrebări la care vom afla răspunsurile diseară, de la 20:30, într-un nou episod din Clanul.
Gallery
Bebe este prins în tumultul din jurul său și pare că nu mai găsește nicio scăpare. Fiecare mișcare pe care o face îi este sabotată, iar fără copiii săi nu se poate concentra. Dușmanii profită de slăbiciunea lui și îi pun la cale capcane care par a fi semnătura lui. „Eu pot să trăiesc în casa asta ca pe front, dacă atât m-a dus mintea, să mă combin cu unu care nu pune valoare pe viața de om. Dar Florinel n-are nicio vină, pe el nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să fie copil de mafiot”, îi va spune Magda, într-un moment de criză.
Un nou personaj își va face apariția în lumea poliției și va prelua conducerea: „E dureros pentru noi toți ce s-a întâmplat, dar nu e timp de jelit, urmează să ne lovească și pe noi o bombă! O să fie cataclism pentru poliția română! E un act terorist împotriva poliției, asta înseamnă o declarație de război a mafiei”, va spune acesta, convins că în spatele bombei puse din curtea Oliviei se află Bebe Măcelaru`.
Costoiu, care nu va putea sta liniștit acasă cu tot ce se întâmplă, va încerca să-l convingă pe noul șef venit în brigada sa că nu este mâna lui Măcelaru`: „Îl cunosc, mă țin după el de 20 de ani. Măcelaru` nu face show-uri din astea. Nu vezi că atacul ăsta e cu litere de tipar? Măcelaru` punea doi cerșetori să o tragă într-un canal. Nu e el”. Cât va mai conta părerea comisarului și care va fi soarta lui Bebe, aflăm în doar câteva ore.
Caută minciuna, găsește adevărul și nu rata Clanul, diseară, de la 20:30. Serialul poate fi urmărit, în avans, pe VOYO.