A fost cel mai așteptat serial al acestei toamne, iar imaginile de pe platourile de filmare au atras atenția tuturor celor de acasă cu privire la intensitatea scenelor, dar și la calitatea imaginii. Special pentru primul sezon al serialului, pe set au ajuns și cunoscuți influnceri din România.
Invitații speciali au avut ocazia, timp de câteva ore, să stea alături de actorii principali ai serialului, dar și de membrii echipei de producție. Fiecare dintre cei prezenți a creat conținut original pentru platformele lor sociale și a putut să înțeleagă mai bine toată munca din spatele producției fenomen.
Prima invitată specială pe set a fost Azaleea Necula, cunoscuta actriță și influencer, recunoscută de către cei din online prin conținutul creat. La momentul actual, Azaleea este urmărită de peste 820.000 de persoane pe contul ei de Tik Tok, iar aceștia se vor bucura începând de astăzi de materiale în exclusivitate cu unii dintre actorii din serialul CLANUL. Printre aceștia se vor afla Denis Hanganu, Silviu Mircescu sau Eduard Trifa.
Încântată de vizită, dar și de conținutul creat pentru platformele ei de social media, Azaleea declară: ”Mi-a plăcut să fiu în backstage-ul serialului “Clanul” și să mai aflu din secrete. Toată echipa e minunată și m-au primit cu brațele deschise, m-am simțit ca într-o familie. Abia aștept să vadă și comunitatea mea ce content am pregătit de pe set, sunt sigură că o să le placă”
Materialele pregătite de Azaleea pot fi urmărite pe paginile ei de Instagram și Tik Tok, iar un interviu exclusiv cu influencerița este disponibil pe paginile PRO TV.
Luni, de la 20:30, telespectatorii se pot bucura de un nou episod din CLANUL, pe PRO TV, iar pe VOYO poate fi deja urmărit în avans.
CLANUL - Sângele frate nu te face!
Vezi și:
Gallery