ß
La sfârșitul anului 2021, CME a anunțat faptul că este primul producător de conținut TV și VOD din Europa Centrală și de Est care se alătură albert, asociație a Academiei Britanice de Film și Arte Teatrale (BAFTA) care promovează prin intermediul membrilor săi sustenabilitatea mediului în audiovizual și film, în calitate de membru internațional.
Fondată în 2011, această inițiativă sprijină membrii săi din industrie în a elimina impactul asupra mediului, precum și pentru a dezvolta conținut care este compatibil cu un climat sustenabil. PRO TV a început deja implementarea acestor principii.
Odată cu startul filmărilor pentru cel de-al treilea sezon Batem Palma?, echipa a implementat măsuri care limitează impactul negativ asupra mediului, așa cum a făcut-o și in sezoanele anterioare.
Printre acestea, putem menționa colectarea selectivă, transformarea în compost a resturilor alimentare și reciclarea hârtiei, sticlei, plasticului și metalului. Totodată, întreaga echipă a primit sticle și termosuri reutilizabile, iar pe set se folosesc pahare de carton reciclabil. Becurile utilizate sunt de tip LED economice, iar în locația de filmare există vizualuri pentru oprirea tuturor electronicelor și becurilor atunci când nu este necesară pornirea lor.
O noutate, echipa a planificat No-Meat Day, o zi dedicată mâncării fără carne, în care echipa a primit doar hrană vegetariană/vegană, ceea ce a ajutat la reducerea emisiilor de carbon.
Totodata emisiile de carbon sunt calulate, iar cantitatea de gaze cu efect de sera eliberate in atmosfera vor fi echivalate prin investirea in proiecte certificate menite sa atenueze impactul asupra mediului.
Echipele PRO TV continuă să dezvolte și implementeze cele mai potrivite idei pentru a respecta principiile de sustenabilitate.