ß
„24 de artiști excepționali. Acești sculptori ai propriului destin” pornesc într-o nouă săptămână a show-ului care poate aduce, în mai puțin de o oră, câștiguri de până la 100.000 de lei.
Cosmin Seleși va da startul distracției și de această dată în emisiunea Batem Palma?, de luni până vineri, de la ora 18:00. Cei de acasă sunt pregătiți să vadă pe cine va mai extrage calculatorul și-l va aduce în fața unor decizii importante, testându-și în fiecare clipă intuiția.
Concurenții care se află în acest moment în show sunt: Alex Lenghel, Alin Cidoiu, Anamaria German, Andreea Glavan, Andrei Ionescu, Andrei Puia, Angelu Araujo, Carmen Gancev, Constantin Belu, Denisa Comanescu, Diana Sorian, Florentina Balos, Georgiana Ivan, Ioan Iesean, Isabela Juncu, Laura Cherecheș, Mihai Bran, Nicolas Stativă, Norica și Andreias, Paloma Ramos și Sebastian Chitrocescu. În această seară, lor li se va alătura un nou coleg.
„Toți unul și unul. Declarăm deschis jocul de astăzi”, va spune Cosmin Seleși înainte de a aduce telespectatorilor ediții cu voie bună, energie din cale afară și o susținere reciprocă între concurenți cum nu s-a mai văzut în nicio altă emisiune. Cine va ieși în față și cum vor fi făcute alegerile zilele acestea, urmează să aflăm.
O nouă săptămână, însă aceleași șanse de a afla chiar și cel mai mic detaliu de la doamna avocat Eugenia Bobe, singura din platou care știe exact cum sunt distribuiți banii! ”Nu arunc sumele în cutii, ci le așez frumos”, îi va aminti ea lui Cosmin Seleși și îi va sublinia că nimeni nu trebuie să aibă emoții deoarece ”totul este în regulă. Mult succes”.
Este vremea pentru distracție și câștiguri mari! Nu ratați de luni până vineri, de la ora 18:00, noi ediții din cel de-al doilea sezon al show-ului Batem Palma?
Emisiunea poate fi urmărită și pe VOYO!