ß
După primele meciuri oficiale, atmosfera pare încărcată! Să fie oare vorba că jucătorii nu se regăsesc sau că tacticile alese de nea Traian nu sunt cele potrivite? Un lucru e clar – e nevoie de mai multă muncă pentru a reuși o serie de victorii care să-i ducă pe drumul cel bun.
Se pare că Junior a găsit o soluție, însă rămâne de văzut dacă va fi cea salvatoare. Pentru a descoperi noile peripeții ale echipei, puteți urmări cel de-al șaselea episod din sezonul patru Atletico Textila, în exclusivitate, pe VOYO!
Deși în aparență Junior și Iuliana le promit jucătorilor că vor pleca la relaxare și la zile în care să poată lucra strict la unitatea echipei, se pare că noul patron le-a pregătit o surpriză! ”Nu este niciun teambuilding. Am observat că nu sunteți o echipă și nu sunteți muncitori. Casa are nevoie de reparații și voi sunteți singurii care puteți face asta”, le va spune Junior tuturor celor prezenți când vor ajunge într-o locație total neașteptată.
În timp ce Costeluș și ceilalți colegi se vor apuca de treabă, Dani și Leonardo au alte planuri și se pare că a venit vremea să se alieze. Ce idee le-a venit pentru a scăpa de muncă, descoperim doar pe VOYO!
Nu doar cei doi jucători caută metode de relaxare, ci și nea Florin, Vlăduț, Ilie și Iuliana. Atât că varianta lor este una clasică – la un pahar de vin, la umbra unui copac. Cum se vor distra ei, în timp ce oamenii muncesc, putem afla din noul episod.
De ce simte Tibi că lumea a uitat total de ziua lui de naștere, ce idei mai are Mădălina în încercarea ei disperată de a-l recuceri pe Junior, dar și ce-l va supăra pe Traian în această nouă aventură cu echipa? Toate întrebările își găsesc răspunsul într-o nouă porție de comedie care merită savurată!
Șase episoade din noul sezon sunt deja disponibile pe VOYO! Nu ratați Atletico Textila!