ß
Aperitiv cu brânză de burduf, smochine, pastramă afumată și jumări
INGREDIENTE:
Pastramă de porc Mangalița
Piept de porc
Brânză de burduf
Cimbru
Usturoi
Smochine
Zahăr
Apă
Fulgi de chili
Oțet balsamic
Pâine
Mere
Unt
Sare
Mod de preparare:
Pentru început, bucățile de piept de porc sunt brezate alături de cimbru și usturoi pentru a realiza jumările. La final, pentru un plus de gust, acestea sunt asezonate cu sare.
Pentru un plus de aromă, culoare și textură, preparatul este înnobilat cu un sos de smochine, pentru care zahărul este caramelizat alături de feliile de smochine, apă și fulgi de chili. După ce amestecul a fiert se adaugă oțetul balsamic. La final, când lichidul s-a redus, compoziția este pasată într-un blender de mare viteză.
Feliile de pâine sunt unse cu unt, între ele se pun feliile de brânză de burduf și jumări, astfel încât să formăm sandwich-uri, după care le rumenim pe ambele părți în grăsimea obținută de la jumări. Aperitivele rezultate sunt unse cu sos de smochine, apoi pe fiecare dintre ele se adaugă felii subțiri de pastramă.
La final, preparatul este completat de un piure realizat din mere coapte și pasate.
Friptură de vită la cuptor cu păstârnac și salată fresh
INGREDIENTE:
Ceafă de vită
Grăsime de rață
Cimbru
Usturoi
Păstârnac
Smântână de gătit
Coriandru
Busuioc
Pătrunjel
Ceapă verde
Ulei de măsline
Semințe de chili
Vin roșu
Sos demi-glace
Mod de preparare:
Pentru început, ceafa de vită este aromatizată cu sare, cimbru și usturoi, după care este brezată în untură de rață. După brezare, carnea este introdusă la cuptor pentru a continua procesul de gătire.
Preparatul este completat cu un savuros piure din păstârnac, pentru care păstârnacul este caramelizat în puțin unt, parfumat cu usturoiul deja rumenit anterior, în momentul brezării, și smântână de gătit. La final, după ce acestea au fiert, amestecul este pasat și trecut printr-o sită pentru a obține un piure fin.
Paleta de texturi a preparatului este completată de o salată fresh din frunze de coriandru, frunze de busuioc, frunze de pătrunjel și frunze de ceapă verde asezonate cu sare, ulei de măsline și semințe de chilli.
La final, preparatul este desăvârșit cu un sos realizat din unt, usturoi tocat mărunt, vin roșu și sos demi-glace. Poftă bună!
Gallery