ß
Antricot de vită
Foi de dafin
Cimbru
Rozmarin
Usturoi
Cimbrișor
Morcovi violet
Țelină
Ceapă
Linte roșie
Miez de nucă
Pastă de tomate
Vin roșu
Boia
Unt
Ulei
Sare
Piper boabe
Pentru început, antricotul de vită este fasonat, îmbrăcat într-o plasă elastică, care să îl ajute să-și mențină forma, apoi este aromatizat cu foi de dafin, cimbrișor, sare, rozmarin și gătit sous-vide, la 58 de grade, timp de 14 ore. După gătirea sous-vide, antricotul este brezat pe toate părțile în ulei aromatizat cu piper boabe, usturoi, rozmarin, cimbrișor și unt.
Garnitura care completează preparatul este formată din două elemente: primul este reprezentat de morcovi violet asezonați cu ulei și sare, apoi gătiți la cuptor, iar al doilea este reprezentat de un savuros piure de linte cu nuci. Pentru acesta, nucile și lintea sunt puse la fiert în apă aromatizată cu foi de dafin și sare; după ce au fiert, sunt puse într-un blender de mare viteză și amestecate cu unt și boia.
La final, preparatul este completat de un sos demi-glace. Pentru acesta, într-o soteuză cu puțin ulei se caramelizează morcovul violet, cubulețele de țelină și o ceapă. După ce acestea s-au caramelizat, se adaugă resturile de la fasonarea cărnii. Când acestea s-au gătit se adaugă vinul, o lingură de pastă de tomate și de lasă să fiarbă în continuare. Poftă bună!