ß
Dana Iordache, Senior Brand Manager, este în PRO TV din 2004 și, așa cum spune chiar ea, a avut norocul să lucreze în mai multe departamente. ”Magia PRO este suma energiilor tuturor celor care de acum 25 de ani și până astăzi au intrat în acest univers. O întâlnești doar dacă crezi în ea”.
Prima mea amintire despre PRO TV este strâns legată de Florin Călinescu. Urmăream în fiecare zi postul și cu nerăbdare așteptăm ziua următoare să intru în direct prin telefon și să răspund întrebărilor din program. Nu mi-am imaginat nicio secundă că voi face parte vreodată din aceasta minunată #echipaPRO.
Mai târziu, prima mea amintire când am ajuns în PRO TV, în 2004, este legată cele două săptămâni de training, în urma cărora, după un test, aflam dacă voi rămâne sau nu în acest univers magic al televiziunii. Multe din momentele de atunci se leagă de emisie, de oamenii care m-au învățat ceea ce știu astazi, de cei de la care am “furat” meserie, de număratul breakului înapoi în direct și de cât de important este totul, până la frame. Fiecare zi era adrenalină pură, începeam ziua la 5:30 și nu mă dădeam dusă acasă la terminarea programului.
Aveam 15 ani și îmi amintesc că sunam aproape zilnic la emisiunea prezentată de Florin Călinescu - Te uiți și câștigi - și îmi încercam norocul cu rigurozitate zilnic.
O șansă. De a înțelege că atunci când vrei cu adevărat ceva și îți urmărești cu persistență scopul, vei reuși, oricât de imposibil ar părea.
Și de a fi responsabil pentru fiecare acțiune individuală care impactează societatea în care trăim.
De la Loredana am înțeles cât este de important să te reinventezi, de la Andi Moisescu am învățat cât este de important brandul, de la Andreea Esca - cât este de important să faci ceea ce faci cu placere și profesionalism în aceeași măsura, de la Mihaela Tatu și Corina Dănilă am învățat cât este de important să ai încredere în oamenii cu care lucrezi, de la Monica Dascălu am învățat să îmi tratez munca în fiecare zi cu același respect și pasiune.
Magia PRO este suma energiilor tuturor celor care de acum 25 de ani și până astăzi au intrat în acest univers. O întâlnești doar dacă crezi în ea.
Vezi și: Chestiunea Zilei cu Flooooorin Călinescu se lansa la PRO TV în 1997. Scheci celebru de la vremea respectivă
Gallery