ANII 2000: Salutare, națiune! A fost în aer Andrei Gheorghe! Dar despre ce a fost cu adevărat?

Redacția Redacția

Actualizat 30. 11. 2020

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Erau chiar anii 2000. Aveam 16 ani, sau aproape 16 ani, locuiam într-un orășel cu maximum 20 de mii de oameni și ieșisem doar o singură dată din țară, în Bulgaria.

Internetul era la început și telefoanele deștepte erau niște cărămizi care, dacă sunau altfel decât restul, erau cele mai „cool”. Educația sexuală se făcea pe sub bancă, din revistele “Bravo”, “Salut” și “Liceeni”, iar cea mai mare “reușită” a elevilor era renunțarea la uniformă în multe instituții, din clasa a noua încolo. Nu în toate. 

Nu am avut o adolescemță în care să mă bucur de prea mare libertate. De fapt, tata, dacă m-ar fi putut închide între patru pereți ticsiți cu o mie de cărți - eventual culegeri de matematică, nu din care îmi plăceau mie, ar fi făcut-o. Noroc că nu putea. 

Așa că, pentru mine, cuvântul “libertate” era un fel de sinonim al cuvântului TOT! 

Tot ce conta la momentul respectiv! Era UNIVERSUL întreg! Și da, era greu de găsit libertatea asta într-un orășel de 20 de mii de locuitori, semi-închisă acasă. Tocmai de asta îmi amintesc și acum ziua în care am descoperit o altfel de libertate, probabil cea mai importantă.

Era într-o zi de săptămână, nu mai știu care, mă întorsesem de la liceu și am dat drumul la un radio imens, cu casetofon. 13-14 cu Andrei! Eu nu știam atunci că asa se chema emisunea, dar mi-a atras atenția. Nu știam nici că e zilnică, de luni până vineri, așa că zilele următoare am stat să o pândesc. Oare când mai e? Mai e?

13-14 cu Andrei...

Mi-a luat cam trei săptămâni să mă îndrăgostesc. Nu de Andrei, mi se părea că, la 16 ani, dacă îmi place realmente unul peste 20, deja am probleme (cam aveam cu mentalitatea asta, știu).  Dar m-am îndrăgostit rău de tot de ce reprezenta Andrei, pentru mine și pentru mulți: umor, mult umor, inteligență - cu carul, gândire analitică, rațională și totuși extrem de creativă, lipsă de obediență în favoarea unui spirit vizionar și curajos. ȘI MAI ALES, LIBERTATE.  Libertatea minții și a sufletului. Pentru mine, unul din motivele principale pentru care am venit noi pe Pământ. 

Nu sunt nici până azi cea mai punctuală persoană și, în mod normal, nu m-aș fi grăbit să mă întorc de la școală acasă, dar știți cu ce rapiditate ajungeam în camera mea din clasa de liceu, când se suna? Ca să dau drumul la radio... 

Îmi amintesc că, într-un semestru, mi s-a mutat programul școlar după-amiaza, începeam de la 13.00. Așa că am rezolvat problema: căram un radio uriaș după mine în geantă (uriaș față de tehnologia de azi), îmi puneam căstile pe care le acopeream cu părul lung și râdeam înfundat pe sub bancă. Ani mai târziu, când învățam tot dimineata, dar aveam meditații pentru Bac și trebuia să plec de acasă la 13:30, dădeam "Record" de pe casetofon și înregistram restul emisiunii pe casete. Mai am și acum câteva, prin apartamentul copilăriei mele. 

La recomandarea lui Andrei, am răscolit toate librăriile ca să găsesc Harry Potter și le-am "disperat" pe vănzătoarele din orășelul meu - nu auziseră încă de cartea asta. Am găsit-o într-un oraș mai mare și, în scurt timp, a devenit faimoasă în toată România.

În plus de asta, mi se părea genial că un om așa cool respecta cititul.

În jurul meu, la școală, dacă voiam să fiu de de gașcă, nu puteam să zic că de mica iubeam cărțile. Nu putam să zic până atunci, că apoi, după modelul Gheorghe, (a)prinsesem vocea de olteancă ce eram…A, da, încă ceva… Eu eram așa și așa la limbi străine, fără vreo strălucire. Când m-am prins că Andrei are talent la limbi stăine, am zis, ce, eu nu pot? Și azi vorbesc fluent vreo patru.  

Au trecut anii…

Am dat la Facutatea de Jurnalism. Asta nu cred că a fost datorită lui Andrei, a venit cumva de la sine, din mine. Dar, cu siguranță, determinarea de care am avut nevoie ca studentă și după facultate, s-a ascuțit în anii mei de 13-14. Andrei oricum nu mai făcea emisiuni la PRO FM și PRO TV , eu mi-am descoperit alte pasiuni, iar prietenii mei din facultate și de după nu mă mai asociau, la fel ca cei de liceu, cu pasiune mea pentru Gheorghe. Nici eu nu mă mai gândeam la asta.

Andrei Gheorghe, ultima lecție despre libertate

Mult timp după, am devenit scenarist la emisiunea lui Măruță și, de câteva ori mi s-a întâmplat să fiu în regia de emisie, în timp ce Andrei era pe canapea. Măruță îl respecta și el, și, pentru că știa de pasiunea mea din adolescență, mă tot bătea la cap să cobor să îi vorbesc lui Gheorghe. "Bine, Măruță, data viitoare, stai că am ceva de modificat la desfășurător! Hai că mai vine la emisiune!"

În realitate, nu știam ce să îi zic. Mi se părea prea mare în inima adolescenței mele, ca să mă duc să îi vorbesc despre vreme . Iar să joc rolul ex-fanului înfocat, care mai avea un pic și făcea altar Gheorghe, nici asta nu îmi convenea! Așa că am tot amânat, am zis că găsesc eu la un moment dat abordarea potrivită. Am timp…

Eu am mai avut timp. Andrei nu. Când a pleacat, am avut o stare foarte ciudată mai multe zile. Parcă murise o era pentru mine. Și nu doar a adolescenței mele. Cumva, Andrei îmi dăduse ultima lecție - tot una de-ale lui.. Aceea că noi putem aștepta cât vrem, dar timpul nu așteaptă. Libertatea e acum sau nu e! Curajul îl ai acum sau nu îl ai! Cum e și cu viața! 

În loc de epilog

Nu știu dacă v-a plăcut Andrei Gheorghe, dacă sunteți dintr-o generație apropiată mie! Cumva, nici nu are importanță! Libertatea promovată de Gheorghe includea chiar asta: posibilitatea unei opinii proprii, dar una argumentată. Cert e că, și dacă îl iubeați, și dacă îl detestați, trebuie să recunoașteți: nu puteați să nu îl auziți! Și nu doar datorită vocii!

SALUTARE, NAȚIUNE! A FOST ÎN AER ANDREI GHEORGHE! ȘI A FOST DESPRE LIBERTATE!

FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ FAMILIA GHEORGHE