ß
Xonia a venit la “Vorbește lumea” ca să pună capăt zvonurilor conform cărora și-ar fi făcut operații estetice. După ce s-a afișat cu fața extrem de umflată în public, tabloidele au scris că s-ar fi operat.
Artista a ținut să precizeze că nu și-a făcut nicio operație estetică și că fața sa umflată e cauzată de probleme de sănătate, pe care încă nu le-a identificat. Xonia spune că și-a făcut analize amanuntie și că acum așteaptă rezultatele.
“Nu mi-am făcut operații estetice, îmi place foarte mult cum arăt. În primul rând sunt foarte tânără, am doar mărire de buze. În afara de asta, nu mi-am făcut nimic. Pomeți am avut mereu, asta e structura mea. Nu aș veni să spun că am probleme de sănătate, de dragul să spun că am așa ceva. E ceva foarte serios”, a spus Xonia.
Deși nu i s-a pus un diagnostic, Xonia bănuiește că este ceva pe fond alergic.
“Inițial m-am gândit că poate m-a tras curentul sau că poate nu am dormit suficient și am ochii puțin mai umflați, apoi am luat medicamente de alergii, fară efect. Am ajuns la proporțiile pe care le vedeți, doar la față, pentru că la corp, după cum vedeți, nu e nimic schimbat. Mi-am făcut analizele, urmează să primesc rezultatele. Am făcut investigații. Am un caz puțin mai special, ceva mai puțin întâlnit, am făcut toate analizele posibile, și cele gentice. Eu am și alte simptome, nu este doar umflătura la față, doar că asta e cea mai vizibilă”, spune Xonia.
Vedeta a mărturisit că nu s-a ascuns în casă din cauza feței umflate. “Iubitul meu a făcut mișto de mine, noi glumim și râdem pe tema asta. M-am obișnuit, dar aș vrea să revin la proporțiile mele. Chiar nu știu ce e, nu știu cât de serioasă e problema, clar nu e ceva în regulă. Eu bănuiesc că ar fi ceva legat de alergii”.
Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos:
Gallery