Dacă roata se învârte mereu, în cazul marinarilor ruși care au deschis focul asupra Insulei Șerpilor la debutul războiului din Ucraina a făcut-o mai devreme decât se anticipa. Nava de război din Rusia care a lansat atacul asupra grănicerilor ucraineni a fost lovită de o rachetă lângă Odesa.
Conform Forțelor Navale Ucrainene, nava de război rusească Vasily Bykov a fost implicată într-un schimb de focuri cu trupele ucrainene care apărau orașul Odesa, luni dimineață.
Ofițeri ai Marinei Militare Ucrainene, citați de The Times, au declarat că nava a fost lovită de o rachetă trasă de pe uscat și avariată. Ulterior, conform unor imagini video postate pe rețelele sociale, Vasily Bykov s-a scufundat.
Russian Nav's Project 22160 patrol ship Vasily Bykov was damaged by a Ukrainian multiple launch rocket system in the Black Sea near #Odesa. The ship sank today. There is no information about its crew yet. pic.twitter.com/C5a3pY1IgK
— Ukraine Reporter (@StateOfUkraine) March 7, 2022
În alt clip realizat în timpul confruntării se poate vedea schimbul de focuri dintre cele două tabere. La un moment dat, doi bărbați de pe partea ucraineană exclamă: „I-am nimerit!”, în timp ce în zare se poate zări un punct luminos despre care se spune că este nava de război în flăcări.
„Chiar i-am nimerit?”, întreabă un militar.
„Da!”, răspunde celălalt.
„Navă rusească, du-te X@#$%^^!!”
Știrea nu a fost confirmată de Marina Rusă.
Vasily Bykov, o corvetă de patrulă cu armament ușor, a fost una dintre cele două nave de război rusești care au deschis focul asupra grănicerilor ucraineni de pe Insula Șerpilor care au refuzat să se predea.
Înainte de atac, ei au strigat: „Du-te la dracu’, navă rusească!”. Inițial, partea ucraineană a crezut că ei au fost uciși și a declarat public decesul lor. Însă, grănicerii au scăpat cu viață și au fost luați prizonieri, au informat surse din Rusia, confirmate de Marina ucraineană.
Fotografii: imago-images.com/Twitter
Vezi și VIDEO:
Gallery