Jessica Alba nu este aceeași persoană pe care o știți de pe marile ecrane. Mamă a trei copii, actrița americană are un trecut tenebros, pe care l-a ținut ascuns până acum.
Jessica Alba (37 de ani) a strălucit în pelicule ca Fantastic Four și Sin City, însă din 2013 a lăsat-o mai moale cu cinematografia. Mamă a trei copii, Jessica s-a preocupat mai mult de creșterea lor și și-a deschis o afacere online cu produse pentru mame și copii. Viața de familie este un paravan pentru trecutul ei îngrozitor, de care actrița nu-și amintește mai deloc cu plăcere.
A fost răpită la vârsta de 15 ani
În 1996, în timp ce filma pentru pelicula Flipper, actrița a început să primească apeluri telefonice anonime, pe care ea le-a considerat farse. Însă, la scurt timp după aceste apeluri, Jessica a fost răpită de pe platoul de filmare și a lipsit vreme de 14 ore. Avea 15 ani pe atunci și familia ei a intrat în panică după ce a constatat că fata lor nu a fugit de acasă, ci a fost luată cu forța. A fost găsită legată, la mâini și la ochi, în portbagajul unei mașini. Cazul ei a fost abandonat de Procuratură, deoarece Jessica nu a putut oferi informații suplimentare despre persoana sau persoanele care au răpit-o.
A fost umilită la școală fiindcă era prea sexy
Corpul ei s-a dezvoltat foarte repede în adolescență, iar formele ei naturale au atras priviri adesea indiscrete. Însă, Jessica a fost privită cu ochi răi de colegii ei de școală și de profesori, care au catalogat-o drept „târfă”. Tânăra actriță a fost umilită în asemenea hal, încât a început să mănânce compulsiv și să aibă tulburări de alimentație.
„Bărbații mai în vârstă se dădeau la mine, iar preotul spunea că asta se datorează faptului că purtam haine provocatoare, ceea ce nu era adevărat. M-a făcut să mă simt ca și când, dacă eram dorită de persoane de sex opus atunci era vina mea. Asta m-a făcut să-mi fie rușine de corpul meu și de faptul că sunt femeie”, spunea Jessica, potrivit The Sun.
Primul ei iubit a fost bisexual
Jessica Alba provine dintr-o familie de creștini catolici foarte atașați de Biserică. Însă, la 15 ani s-a îndrăgostit de un balerin mai în vârstă care era bisexual. L-a cunocut la un club de gay pe care îl frecventa de patru ori pe săptămână. Era îndrăgostită până peste cap de el, iar apropiații ei își amintesc că au auzit-o spunând: „În niciun caz acest tip nu va ajunge în Iad”. Prietenii ei din copilărie, foarte apropiați de Biserică, nu au fost de acord cu relația ei cu dansatorul bisexual și au rupt legătura cu ea.
A intrat în conflict cu Biserica
Etalând atâta compasiune pentru comunitatea LGBT, Jessica Alba a fost condamnată de aproiații ei și ai familiei sale. În 1996, pe când avea 15 ani, Jessica a apărut într-un episod al serialului Chicago Hope, în care juca rolul unei adolescente care suferea de gonoree. Atunci și-a pierdut și prietenii care îi mai rămăseseră în urma „scandalului” cu iubitul bisexual. În acel an, Jessica s-a îndepărtat de Biserică, declarând că Biblia „a fost un ghid frumos, dar cu siguranță nu unul după care să-mi trăiesc viața”.
S-a căsătorit cu un bărbat mai în vârstă
În timp ce filma pentru Dark Angel, în anul 2000, Jessica Alba a început o relație cu colegul de platoul Michael Weatherly. Actorul a cerut-o de soție chiar în ziua în care actrița împlinea 20 de ani. În august 2003 cei doi au anunțat că divorțează, punând capăt unui mariaj de trei ani. În 2007, Jessica a vorbit pentru prima dată despre mariajul ei eșuat. „Nu știu de ce m-am logodit. Eram virgină. El era cu 12 ani mai în vârstă decât mine. Am crezut că îl cunosc mai bine. Părinții mei nu au fost fericiți”, a declarat Jessica Alba, conform Star Pulse. Însă, anumite surse susțin că prima relație sexuală a actriței s-a consumat la vârsta de 15 ani, cu iubitul bisexual.
Are trei copii cu al doilea soț
În 2004, Jessica s-a îndrăgostit de un alt coleg de platou, Michael Warren, în timpul filmărilor pentru pelicula Fantastic Four. Cei doi s-au căsătorit abia în 2008, în luna mai, și au împreună două fete și un băiat: Honor Marie (10 ani), Heaven Garner (7 ani) și Hayes, născut în 2017, Ajunul Anului Nou.
Gallery