ß
Special de Crăciun, cei opt vloggeri din serialul marca protvplus.ro intră în atmosfera Sărbătorilor, povestind unele dintre cele mai memorabile întâmplări de care au avut parte în această perioadă a anului.
În ”Viața bate vlogul”, un mix de serial, reality și vlogging, 8 dintre cei mai populari vloggeri din România își dezvăluie poveștile dramatice, dar vorbesc și despre modul în care au reușit să le depășească și să devină persoanele de succes care sunt la ora actuală.
În episodul special de Crăciun, Emil Rengle le propune prietenilor săi, Alpaca, Mimi, Levin, Maria Zvinca, Radu Constantin, Miru și Robert Ionescu, să își aducă aminte de cele mai interesante, emoționante, memorabile povești ale lor de Crăciun.
Emil Rengle însuși povestește un episod de Crăciun care i-a marcat adolescența: ”Eu, de când sunt mic, mi-am dorit foarte tare să trăiesc experiența americană a Crăciunului, de când mă uitam la filmul Home Alone și vedeam cum e la ei și cum împodobesc toate casele... A fost visul meu cel mai mare. Vă povesteam de această iubită a mea. Ea avea părinții separați, iar tatăl ei s-a mutat în America, unde și-a început o viață nouă, făcea foarte mulți bani, trăia foarte bine. Și, la un moment, ne-am decis să petrecem Crăciunul în America, la New York”.
Rengle povestește, în continuare, cât de impresionat a fost de această experiență, complet diferită față de cea de acasă. ”A fost copleșitoare. Doar că am simțit chestia asta, de răceală, cumva. El avea foarte mulți bani, dar nu erau deloc sentimente. Stăteam la masă cu cei din America, cu familia lor și absolut toate discuțiile erau despre bani, despre business. Nu exagerez. Numai falsități. Cumva, trăind experiența cea mai frumoasă a copilăriei mele, am trăit și cea mai mare dezamăgire a vieții mele. Pentru că eram înconjurat de o atmosferă total lipsită de iubire”.
Urmăriți, în episodul special ”Viața bate vlogul” de pe protvplus.ro, și celelalte povești memorabile, trăite, de Crăciun, de unii dintre cei mai populari vloggeri din România, Alpaca, Mimi, Levin, Maria Zvinca, Radu Constantin, Miru sau Robert Ionescu.