ß
  • PRO TV
  • Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină

Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină

Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină

Dezvăluire revoltătoare! Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină unui client „mai special”, informează Sindicatul Europol. Conform sursei citate, tânărul om al legii avea asupra lui 50 de grame de droguri.

Polițistul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost reținut după ce a fost prins în flagrant vânzând cocaină, într-un cartier din Brașov. Tânărul, plin de tatuaje pe brațe, era îmbrăcat în uniformă când a fost săltat. Asupra lui au fost găsite 50 de grame de praf alb, drog confiscat de oamenii legii. 

Unii colegi au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună acoperire pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară. 

Tânărul din imagine, încă polițist, a fost prins azi dimineață, printre blocurile dintr-un cartier din Brașov, în uniformă de poliție, în timp ce vindea cocaină unui client mai special. 

Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5.000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale.

Oare inspectorul șef al IPJ Brașov, chestorul Flucuș, în afară de semnarea mapelor, ce păzește?!”, au scris pe Facebook reprezentanții Europol.


 

Reacția IPJ Brașov

Inițial, în spațiul public a circulat informația că polițiștii au descoperit în mașina colegului lor un kilogram de cocaină. IPJ Brașov nu a confirmat, însă a precizat că bărbatul nu mai deține nicio funcție în cadrul Inspectoratului.

Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul IPJ BRAȘOV. De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului. Totodată, acordăm și am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov, conform Radio România Brașov FM.

Fotografii: Sindicatul Europol

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni