Anul acesta la Survivor, din echipa Faimoșilor, a făcut parte și Sebastian Dobrincu. Tânărul antreprenor a dat dovadă de multă implicare în parcursul său, dar din cauza unei accidentări grave a fost nevoit să părăsească Republica Dominicană.
Sebastian Dobrincu a plecat de la Survivor România 2023 din motive medicale și, cu toate că avea nevoie de o intervenție chirurgicală, mai mulți medici l-au sfătuit să nu facă acest pas riscant. Lucrurile s-au complicat între timp, iar acum încearcă să se obișnuiască cu situația.
Motivat și foaret ambițios, tânărul antreprenor avea planuri mari în jungla din Dominicană. Își dorea să rămână în competiție până la final și chiar să pună mâna pe marele premiu, dar viața a avut alte planuri pentru el. S-a accidentat grav și atunci mărturisea că are nevoie de o intervenție chirurgicală, dar mai mulți medici i-au spus că este riscant și că mai bine ar fi să nu se opereze.
Cu toate că a avut de suferit, Sebastian Dobrincu nu regretă participarea la Survivor 2023, experiență din care a avut foarte multe de învățat.
„Am consultat mulți doctori până să iau o decizie, unii îmi sugerează să mă operez, unii îmi sugerează că mai rău fac. Operația este foarte dificilă și sunt foarte puține cazuri în lume care au avut rezultate bune pe termen lung, așa că am ales să încerc să mă obișnuiesc cu ideea că o să trăiesc cu un deget falit, un deget în minus”, a dezvăluit Sebastian Dobrincu pentru Playtech.
Gallery