• PRO TV
  • Oana Tache, de Ziua Europei în Parlamentul European: „Ziua Europei e a noastră, a tuturor”

Oana Tache, de Ziua Europei în Parlamentul European: „Ziua Europei e a noastră, a tuturor”

Oana Tache, de Ziua Europei în Parlamentul European: „Ziua Europei e a noastră, a tuturor”

Oana Tache s-a alăturat ca voluntar campaniilor desfășurate de Parlamentul European în România încă din 2019 și se implică activ în promovarea valorilor europene. În acest an, de Ziua Europei, jurnalista va fi la Strasbourg.

Ziua Europei e a noastră, a tuturor! Dacă am ieşi mai des din bula personală, am înțelege cu adevărat care sunt beneficiile apartenenței la UE”, spune jurnalista Oana Tache, care pe 9 mai va fi în Parlamentul European cu prilejul acestei zile importante pentru întregul continent.

Libertatea de a călători liber, de a munci oriunde în Europa, de a ne stabili în oricare țară a blocului comunitar până la bugetele alocate şi programele pentru tineri şi dezvoltare. Şi mai cu seamă privilegiul de a face parte dintr-o comunitate internațională care menține pacea, am sărbători Ziua Europei în fiecare zi!

Ce înseamnă 9 mai - Ziua Europei

Ziua Europei aniversează semnarea Declarației Schuman la 9 mai 1950. Este vorba de un plan ambițios de asigurare a păcii pe termen lung în Europa postbelică, care este considerat începutul a ceea ce reprezintă acum Uniunea Europeană.  

În luna mai, instituțiile UE organizează o gamă largă de activități în toate statele membre ale UE și la sediile instituțiilor UE din Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg. Află ce evenimente se organizează în România de 9 Mai!

Este prima oară când particip la festivitățile pentru Ziua Europei la Parlamentul European, deşi nu sunt la prima vizită la Strasbourg. Sunt onorată de invitația Biroului Parlamentului European în România. Dacă anul trecut a fost Anul Tineretului, anul acesta Anul european al competențelor va da un nou impuls învățării pe tot parcursul vieții, permițându-le cetățenilor și întreprinderilor să contribuie la tranziția verde și la cea digitală, sprijinind inovarea și competitivitatea. Iar eu abia aştept să vă povestesc mai multe”, a mai spus Oana Tache.

Cine este Oana Tache

Cu un background solid în media românească, Oana Tache este jurnalist și a fost un vector de imagine important pentru generația tânără. A lucrat pentru MTV România ca VJ, producător și a fost cel mai tânăr Brand Manager din Europa de Sud-Est pentru celebrul post de televiziune. A prezentat și produs zeci de programe pentru tineri la ProTV, a fost primul Digital Host din România și Digital Development Manager la UNTOLD și Neversea.  

Din 2015 este owner al casei de producție de content digital MediaLIKE și a lucrat cu și pentru zeci de branduri premium internaționale. În prezent este DJ/realizator programe la Virgin Radio România unde realizează matinalul de weekend.

Din 2019 s-a alăturat campaniilor Parlamentului European și promovează activ valorile europene și este prima jurnalistă din România invitată să modereze o dezbatere la European Youth Event 2021 în Parlamentul European, la Strasbourg „NEXT GENERATION EU: Economic Recovery post Covid-19”.

Vezi și VIDEO:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni