Unul dintre cele mai adorabile momente de la concertul de după încoronarea Regelui a avut-o drept protagonistă pe prințesa Charlotte, în vârstă de 8 ani.
Seara, după încoronarea regelui Charles al III-lea, familia regală a urmărit, din lojă, spectacolul oferit, în fața Castelului Windsor, de artiști precum Lionel Richie, Katy Perry și Take That.
Ultimii care și-au ocupat locurile în loja regală au fost nou-încoronatul Rege și Regina. Cuplul a ocupat locurile din mijloc, ceea ce a însemnat că a trebuit să treacă de Prințul și Prințesa de Wales și de copiii acestora, Prințul George (9 ani) și Prințesa Charlotte (9 ani) - micul prinț Louis nu a fost prezent la concert, spre dezamăgirea fanilor.
În momentul în care bunicul a ajuns în fața ei, Prințesa Charlotte a făcut o plecăciune stilată, pentru a marca respectul pentru noul rege. Doar că în momentul în care s-a ridicat, fetița și-a pierdut echilibrul. Imedit după aceea, Charlotte s-a uitat înspre fratele și tatăl ei, să le vadă reacția.
Din nefericire, Charlotte i-a întors chiar în acel moment spatele Camillei și nu a mai făcut reverență și în fața acesteia. Regina a avut reacția unei adevărate bunici: a mângâiat-o pe mica prințesă pe umăr și a făcut-o să zâmbească.
Foto: Getty
Gallery