ß
Tragedia din stațiunea 2 Mai ne-a arătat, încă o dată, ce se întâmplă când cei care încalcă legea sunt lăsați liberi, în ciuda cazierului lor. Polițiștii de pe Litoral dezvăluie practicile păguboase, de protejare a persoanelor care se urcă la volan după ce au consumat alcool și substanțe interzie.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au luat primele măsuri în cazul tragediei de la 2 Mai, când doi tineri au murit într-un accident provocat de un tânăr aflat sub influența drogurilor. Conform lui Eduard Ionescu, de la Direcția Informare și Relații Publice din cadrul MAI, ancheta demarată a scos la iveală, până acum, „posibile aspecte de natură penală” în cazul a trei polițiști.
Patru, însă, au fost concediați: adjunctul șefului IPJ Constanța, șeful Serviciului Rutier Constanța, șeful Poliției Municipiului Mangalia și șeful Biroului Poliției din Vama Veche.
În ciuda anchetei derulate de Corpul de Control din MAI, unii polițiști au făcut dezvăluiri incredibile, din care dau de înțeles că au fost constrânși să închidă ochii la fapte de natură penală comise de șoferii aflați sub influența alcoolului și substanțelor interzise.
Sindicatul Europol, care reprezintă polițiștii din România, a postat câteva mesaje ale unor polițiști detașați pe Litoral care descriu abuzuri de nedescris la adresa celor însărcinați să ne protejeze. Totuși ei nu au dat nume.
„Au fost demiși toți! Ei au anunțat că noi, detașații, am fost solicitați aici pentru prevenirea și combaterea faptelor pe linie rutieră, însă noi am fost doar semafoare umane timp de 9 ore/zi. Nu ne-au lăsat să acționăm absolut deloc pe alcool sau droguri, ci doar să dirijăm, atât. Să asigurăm fluență demnitarilor care veneau în vacanță la Constanța. Păcat că a trebuit să moară doi oameni ca să iasă aceste lucruri la iveală”, se arată în documentul postat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
Reprezentanții MAI au anunțat în cursul zilei de miercuri că polițiștii de pe Litoral aveau acces la aparate Drug Test, însă deocamdată nu s-a stabilit de ce nu au avut acces la ele.
„În urma activităților de verificare, derulate până în prezent, ofițerii Corpului de Control au constatat posibile aspecte de natură penală, circumscrise infracțiunii de abuz în serviciu, în legătură cu modul de acțiune, respectiv inacțiune, a trei polițiști: un ofițer și doi agenți, implicați în procedurile de verificare, control și luare a măsurilor în dimineața zilei de 19 august 2023, când s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei.
În contextul în care IPJ Constanța are în folosință 12 aparate pentru verificarea prezenței în organismm a unor substanțe cu efecte psihoactive - Drug Test - s-a constatat că polițiștii aveau posibilitatea să testeze conducătorii auto în vederea examinării clinice și recoltării de probe biologice. Cu privire la aceste aspecte, urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța”, a declarat Eduard Ionescu, de la Direcția Informare și Relații Publice din cadrul MAI.
MAI a decis eliberarea din funcție a 4 polițiști, considerați responsabili pentru modul în care au acționat în ziua de 19 august.
Însă, reprezentanții Sindicatului Europol susțin că măsurile sunt praf în ochii cetățenilor, deoarece ei nu au fost sancționați disciplinar.
„MAI tocmai a indus în eroare întreaga opinie publică! Pretinsele măsuri luate de conducerea ministerului se traduc de fapt prin faptul că cei 4 șefi NU au fost sancționați disciplinar!!!
Ei au renunțat voluntar/benevol la funcțiile de conducere. Practic, la acest moment nu s-a stabilit o vinovăție în sarcina lor ci doar au fost sacrificați cu scopul de a satisface nemulțumirea opiniei publice. În altă ordine de idei, cei care sunt responsabili de dezastrul din Poliția Română, rămân în continuare pe funcții la minister”, se arată pe pagina oficială Sindicatul Europol.
Ancheta a scos la iveală că un polițist l-a oprit pe Vlad Pascu înainte de accidentul pe care l-a provocat în 2 Mai. Deși acesta a găsit asupra tânărului droguri, în mod inexplicabil, nu a luat măsurile impuse de lege privitoare la testarea cu aparatul Drug Test.
Fotografii: Facebook/Instagram/Inquam Photos
Vezi și VIDEO:
Gallery