ß
Mama Geta a transmis un mesaj neașteptat pe o rețea de socializare.
Mama Geta este un exemplu demn de urmat, după ce a reușit să-și crească singură cei patru copii și a reușit să le ofere o educație exemplară. Femeia își privește cu mândrie copiii, acum așezați fiecare la casa lor, și conștientizează că sacrificiile pe care le-a făcut au meritat.
Chiar dacă locuiește de una singură, asta nu înseamnă că nu este ajutată de copii. Mama Geta este vizitată tot timpul de fetele și de băieții ei, care vin cu nepoții. Astfel, femeia este pe deplin împlinită, mai ales când își vede copiii bine.
În urmă cu puțin timp, Mama Geta a postat în mediul online un scurt filmuleț cu părintele Calistrat Chifan în care vorbește despre faptul că copiii trebuie să-și ajute mamele, chiar și atunci după ce și-au întemeiat propriile familii.
Astfel, mama lui Culiță Sterp a ținut să tragă un semnal de alarmă și să îndemne toți copiii, indiferent de vârstă, să se îngrijească de mamele lor.
„Dacă tu nu-ți iubești mama care te-a alăptat și te-a crescut, atunci ce poți iubi mai mult. Spui așa: «Îl iubesc pe Dumnezeu care nu se vede, dar nu iubesc pe aproapele, care nu se vede.» Nu ești mincinos? Păi femeia aia stă singură sau flămândă sau bolnavă și tu spui că nu ai timp. «Cum să pierd serviciul, eu am familie, trebuie să-mi întrețin familia.» Ia-o la tine și îngrijește-o cum ai fost tu prunc și ai stat doi ani în scutece te-a șters și te-a spălat, așa trebuie să faci și tu, n-ai ce face. Te obligă conștiința creștină.”, a fost mărturisirea părintelui Calistrat Chiafan, pe care Mama Geta a postat-o în mediul online.
Sursă foto: Instagram
VEZI ȘI VIDEO
Gallery