Justin Bieber s-a căsătorit în secret cu Hailey Baldwin în toamna anului trecut.
Deși cei doi plănuiau o nuntă fabuloasă, pentru această vară, acum s-au hotărât să renunțe la idee pe termen nedefinit. Hailey Baldwin (22 de ani) și Justin Bieber (25 de ani) s-au căsătorit legal în Manhattan, în luna septembrie a anului trecut.
Citește și: Selena Gomez, „foarte îngrijorată" pentru Justin Bieber
Acum, petrecerea de nuntă a fost anulată, motivul invocat de cei doi fiind sănătatea artistului originar din Canada.
Recent, Justin Bieber a postat un mesaj emoționant pe Instagram, în care a explicat faptul că se luptă cu anxietatea și depresia.
O sursă apropiată cuplului a declarat pentru publicația People: ”Până la urmă, vor avea și o nuntă, doar că nu este prioritatea lor chiar acum. Nu au trimis invitații cu altă dată. Vor aștepta până când Justin se va simți mai bine și va fi încântat să-și planifice nunta”.
Recent, Justin Bieber a recunoscut, pe contul său de Instagram, că se simte ”deconectat și ciudat”.
”Am vrut să vă țin la curent, sper că veți rezona cu ceea ce mi se întâmplă acum. Mă zbat de multă vreme. Pur și simplu, mă simt deconectat și ciudat”, a scris Justin Bieber. ”Îmi revin întotdeauna, așa că nu sunt îngrijorat, doar voiam știți și voi și să vă cer să vă rugați pentru mine. Dumnezeu are încredere, iar rugăciunile noastre chiar dau rezultate”, a adăugat el.
Într-un interviu recent pentru Vogue, Justin a dezvăluit că faptul că a devenit faimos la o vârstă atât de fragedă a avut un impact negativ asupra sănătătii sale mintale.
”Credeam că oamenii mă iubesc, că eu sunt cel mai tare. Credeam sincer asta. Am devenit foarte încrezut și arogant. Purtam ochelari de soare în interior... M-am surprins făcând lucruri de care mi-e rușine, am fost promiscuu și toate cele, și cred că am început să iau Xanax pentru că îmi era atât de rușine”.
Justin a mai mărturisti că îi este dificil să aibă încredere în oameni, inclusiv în actuala sa soție. ”Mă lupt cu sentimentul că oamenii mă folosesc, că vor să obțină ceva de la mine și apoi să folosească acel lucru împotriva mea. Unul dintre cele mai importante lucruri este să am încredere în mine. Am luat niște decizii proaste în plan personal, în ceea ce privește relațiile. Acele greșeli mi-au afectat încrederea în propria mea judecată. Îmi este dificil să am încredere și în Hailey”.
În trecut, Justin Bieber a fost iubitul Selenei Gomez, de care s-a despărțit în luna martie a anului trecut.
Foto: Getty
Vezi și: Cunoaste-i pe cei 100 de la Canta acum cu mine: Lili Davies
Gallery