ß
Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Cei doi și-au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă pe data de 27 mai 2023, iar imediat după petrecere, au plecat în luna de miere. Acum, aceștia s-au întors în București acolo unde îi aștepta fiica lor, Josephine.
Smiley și Gina Pistol au petrecut mai bine de o săptămână în sudul Franței, acolo unde au sărbătorit luna de miere. Aceștia au ales să plece fără Josephine care a rămas în grija bunicilor, la București. Cu toate că au avut parte de experiențe superbe în călătoria lor, dorul de copil s-a resimțit zilnic.
Joi, 15 iunie 2023, cei doi s-au întors din luna de miere, iar primul lucru pe care au vrut să-l facă a fost să își strângă în brațe copilul. Mai mult decât atât, Smiley și Gina i-au cumpărat și un cadou lui Josephine: un carusel din lemn.
Pe rețelele de socializare, Gina Pistol a publicat o fotografie cu fiica ei, dar și textul: „Acasă”. (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS IMAGINEA)
Cuplul și-a început luna de miere pe aeroportul din Nisa, apoi în orășelul Saint-Paul-de-Vence, într-un resort de lux. Ulterior, au vizitat Cannes și Monte Carlo.
„Drumul seamănă foarte mult cu Valea Prahovei… Asta până când dai de autostrăzi, unde trebuie să plăteşti la fiecare intrare un euro jumătate, dar măcar te lăfăi pe trei benzi pe sens”, a transmis Smiley într-unul din primele videouri din vacanță.
Sursă foto: Gina Pistol/Instagram, Smiley/Instagram, Arhivă PROTV
VEZI ȘI VIDEO
Gallery