ß
Acum are lumea la picioare și își permite orice, însă înainte ducea un trai modest. “Viața mea s-a schimbat în ziua în care l-am cunoscut pe Cristiano Ronaldo” – spune Georgina Rodriguez în trailerul documentarului “Soy Georgina”, produs de Netflix.
Bruneta care va împlini 28 de ani în ianuarie povestește în documentar cât de greu i-a fost să supraviețuiască în capitala Spaniei și vorbește despre empatia pe care o are pentru oamenii greu încercați de soartă.
„Sosirea mea la Madrid a fost oribilă. Mă uitam la o mulțime de apartamente ieftine, care costau în jur de 250 de lire sterline pe lună (300 de dolari), și într-un final am ajuns să închiriez unul care fusese cameră de depozitare. Iarna înghețam de frig, iar vara mă topeam de căldură. Viața mea s-a schimbat în ziua în care l-am cunoscut pe Cristiano Ronaldo”, povestește Georgina.
Partenera lui Cristiano Ronaldo a mărturisit că nu-și permitea să plătească pentru încălzire sau aer condiționat, așa că prefera să stea în frig. Georgina lucra ca vânzătoare într-un magazin “Gucci” din Madrid și câștiga 10 lire sterline (12 euro) pe oră, potrivit The Sun.
„Înainte vindeam genți de mână în Serrano. Acum le colecționez”, sunt mesajele afișate pe panourile publicitare din Serrano, strada unde frumoasa brunetă a lucrat ca vânzătoare.
De Crăciun, Georgina a împărțit cadouri copiilor neprivilegiați, iar scrisoarea primită de la unul dintre copii a emoționat-o până la lacrimi. În documentar, bruneta spune: “Este foarte important să nu uiți de unde vii! De câte ori mă gândesc la copii mă emoționez!”
„Știu cum e să începi de jos și să te chinuiești să ajungi cu banii la final de lună. Empatizez mult cu oamenii, datorită originilor mele umile. Acum, că pot să-i ajut pe cei care au nevoie, mă simt foarte satisfăcută”, mai spune Georgina.
Georgina și Ronaldo sunt împreună din 2016 și s-au cunoscut la Madrid, în magazinul în care tânăra lucra ca asistent de vânzări.
Alana Martina este primul copil al cuplului Ronaldo – Georgina Rodriguez, dar al patrulea pentru fotbalist, care a apelat de două ori la mame surogat. Cristiano mai are un băiat, Cristiano Jr. (11 ani), și pe gemenii Eva și Matteo. Anul acesta, Georgina va aduce pe lume gemeni. Cuplul a făcut anunțul în octombrie, pe Instagram, iar la sfârșitul lunii decembrie, Georgina a dezvăluit sexul bebelușilor: băiat și fetiță.
Fotografii: Getty Images/ Instagram
Vezi și VIDEO: Wine Trips România S2E7 | Raluka a descoperit superstarurile îmbuteliate la Domeniile Sâmburești
Gallery