ß
Mulți români preferă să îşi petreacă vacanţele departe de România, din cauza condiţiilor şi a preţurilor exagerate de pe litoralul nostru. Deşi unii sunt încântaţi de ceea ce găsesc în Grecia sau Bulgaria, există şi situaţii în care oamenii pleacă din concediu cu un gust amar. Un turist român care a mers în vacanță pe insula Thassos a avut o mare dezamăgire când și-a dorit să viziteze o plajă celebră. Iată ce a povestit despre experienţa pe care a trăit-o.
Insula Thassos se numără printre destinațiile adorate de români de pe litoralul grecesc. Fascinați de imaginile superbe cu plaja Marble Beach, cei care pășesc pentru prima data pe insulă o bifează în capul listei cu locuri de vizitat neapărat. Unii nu se documentează înainte sau pur și siplu trec cu vederea recomandările altor turiști vizavi de acest loc. Un turist român a rămas total dezamăgit de conțiile pe care le-a găsit, dar și de drumul parcurs până acolo:
„Într-adevăr, Grecia este minunată, iar insula Thassos pentru mine este preferată. Sunt foarte multe locuri frumoase nici nu avem timp să le vedem pe toate. Știu că fiecare cu gustul lui, dar atâta este de lăudată Marble Beach, am văzut chiar comentarii că se ajunge ușor acolo. Dar, măi oameni, cu ce ajungeți voi la Marble Beach? Cu avionul? Nu am vazut niciun comentariu că drumul ăla este neasfaltat, plin de hîrtoape și durează 30 min cițiva km. Ne-a hurducăit de ne-a rupt oasele. Am fărămat mașinile pentru o prăpădita de plajă aglomerată, cu un bărulet cu sandvișuri, cipsuri și inghețată,cocktail apa chioară, cafea -doar ness la aparat din ăla care se găsește în România cu 2 lei. Daca aveai nevoie să te clătești la duș, trebuia să plătești, după ce plătisem 15 euro de șezlong (noi eram 6) deci rețineți drumul spre Marble Beach este un calvar”, a scris el pe Forum Thassos. VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS CUM ARATĂ DRUMUL SPRE PLAJĂ
Comentariul turistului a stârnit un val de reacții amuzante, dar și sfaturi din partea unor călători care au vizitat insula mai mulți ani la rând:
„Tineți maținile în vitrină, sa nu se murdărească/strice...”, „Offff, Doamne! Da' știu că mulți de pe aici au avut bone filipineze când au fost mici... oameni buni, unii au ajuns la Marble cu Tico...”, „Și nu s-au mai întors”, „Am prins chiar autocarul Normandia cu turiști rămas suspendat pe drum, au venit cu un utilaj să îl tragă”;
„Nu știu pe ce drum ați mers dumneavoastră, dar cel mai ok drum este cel dinspre Limenas. Într-adevăr este drum forestier, dar nimic de speriat. Mers prudent, cu atenție, încet si nu aveți probleme. Am fost cu o mașină cu garda relativ joasa chiar si nu am avut probleme. Normal ca mergi cu 20 km/h că altfel nici nu e recomandat. Și privitor la plajă : Marble Beach este pentru o baie, poze și cam atât. Pentru stat la plajă, papa și bautură mai încolo câteva sute de metri la Porto Vathy. Păcat că nu ați ajuns la Porto Vathy, noua ne-a plăcut mult”, sună recomandarea unei românce.
„Astăzi am fost și noi la Marble Beach și am rămas cam dezamăgiți: 5 km de drum neamenajat, 15 eur / sezlong în care ai inclusă o cafea (tristă) sau un suc la cutie, abia reușeai să ajungi la apă, nu ai voie cu apă sau ronțăieli, iar oferta lor ca menu e foarte limitată. Apa într-adevar este minunată, dar cam atat…”, și-a povestit experiența o altă româncă.
Sursă foto: arhiva PRO TV
VEZI ȘI: Frumusețile naturale din Șuncuiuș
Gallery