Elena Udrea reacționează dur și spune că i se refuză drepturile! Iată ce mesaj a transmis fosta „blondă de Cotroceni”, condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.
În scurt timp, fiica Elenei Udrea va împli cinci ani, iar mama sa și-ar fi dorit să fie alături de ea în acele momente, dar din nefericire acest lucru este imposibil. Chiar dacă fostul ministru al Transporturilor a întocmit o cerere prin care solicită ca de ziua fiicei sale să plece acasă, judecătorii au decis să o respingă și de data aceasta.
Nu este prima oară când Elena Udrea trece printr-o astfel de situație, fostul om politic susținând că prin respingerea cererii îi sunt încălcate drepturile. De asemenea, aceasta a publicat, pe contul său de Facebook, un mesaj tranșant în care susține că legea le permite deținuților să meargă acasă câteva zile pe an.
„Este al doilea an în care solicit să mi se acorde permisie măcar de 24 de ore pentru a fi acasă de ziua de naștere a fetiței mele, care luna aceasta împlinește 5 anișori, dar mi se refuză acest drept.
Deși legea prevede posibilitatea ca deținuții să meargă acasă pentru 10-30 de zile anual, tocmai pentru că menținerea legăturii cu familia s-a dovedit esențială în reabilitarea celor care execută o pedeapsă cu închisoarea, în practica această posibilitate este aproape inexistentă”, a scris, pe Facebook, Elena Udrea.
În continuarea mesajului din mediul online, Elena Udrea menționează că situația este și mai gravă decât atât. Aceasta spune că sunt mulți copii care se află în situația fiicei sale și care sunt „traumatizați pe viață” pentru că nu își pot vedea mamele chiar și pentru câteva zile.
„Situația este cu atât mai gravă la Târgșor, singurul penitenciar de femei, unde deținutele sunt majoritar mame de copii minori, care au cea mai mare nevoie de prezența mamei acasă, chiar și doar pentru câteva zile. Așa cum au demonstrat nenumărate studii internaționale, acești copii sunt traumatizați pentru tot restul vieții și extrem de vulnerabili la riscurile societății de azi, devenind mult mai ușor și într-un procent mult mai mare decât ceilalți copii victime ale abandonului școlar, ale traficului de minori, ale traficului de substanțe interzise și sunt mult mai predispuși la a săvârși ei înșiși infracțiuni”, a mai scris fosta „blondă de Cotroceni” pe Facebook.
Foto: Facebook
Vezi și: Întrebarea Mesei Rotunde cu Gabi Szabo - În politică, atunci când ți se spune "da" , e "nu"
Gallery