ß
Make-up artista care a fost bătută cu un ciocan în cap de către soțul său, Daniel Balaciu, a avut primul control la medicul neurolog după cumplitul incident!
Dana Roba a trecut prin chinuri cumplite după ce partenerul ei de viață a atacat-o cu un ciocan, pe data de 5 iunie 2023. Vedeta a fost operată pe creier timp de 9 ore, apoi internată în spital pentru 24 de zile, medicii susținând că sunt minime șansele de supraviețuire. Cu toate acestea, ca printr-un miracol, make-up artista și-a revenit, iar acum se află în afara oricărui pericol.
A rămas cu sechele pe viață, iar vizitele la medici vor fi de acum, pentru ea, din ce în ce mai dese. De curând, vedeta a avut primul control neurochirurgical, în urma căruia a aflat că va rămâne fără gust și miros pentru tot restul vieții sale.
„Astăzi am fost la primul control neurochirurgical. Cu bucurie în inimă îi mulțumesc Lui Dumnezeu că după multe resuscitări în timpul operației, și două zile de comă, încă sunt în viața, iar cu părere de rău, vă spun că am rămas fără gust și fără miros pentru tot restul vieții. Momentan nu pot să îmi pun batic pe cap, pentru că mă ustură operațiile, dar când se vor vindecă, îl voi pune iar cu cea mai mare bucurie.
Partea stânga a capului îmi este amorțită… Îmi doresc foarte mult să găsesc un medic chirurg ortoped în România, și să mă opereze cât de curând, împreună cu Iisus. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a fost cu mine, în cea mai grea încercare a vieții mele. El a luptat pentru mine, și mi-a dat viața. M-a întors acasă, în brațele fetițelor mele”, a mărturisit Dana Roba.
Sursă foto: Arhivă
Vezi și: Clanul Povești Nespuse doar pe VOYO
Gallery