ß
  • PRO TV
  • Dan Diaconescu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Dan Diaconescu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Dan Diaconescu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul IPJ Constanța au efectuat în dimineața zilei de joi, 6 aprilie 2023, o percheziție amplă la casa fostului prezentator TV, Dan Diaconescu. Vedeta este acuzată de act sexual cu un minor și prostituție infantilă.

Dan Diaconescu se află în acest moment în arest preventiv pentru 24 de ore, după ce a fost acuzat de act sexual cu un minor, în repetate rânduri și de prostituție infantilă. (VEZI IMAGINI CU DAN DIACONESCU REȚINUT ÎN GALERIA FOTO) 

„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, transmite IPJ Constanța

Potrivit surselor DIGI24, în perioada 2020-2021, vedeta TV ar fi întreținut relații intime cu o minoră în vârstă de 15 ani și 4 luni (la acea vreme) atât în București, cât și în Constanța.  Ulterior, Dan Diaconescu ar fi făcut același lucru și cu sora geamănă a minorei. Mai mult decât atât, se speculează că bărbatul ar fi încercat să găsească o fată virgină, căreia să îi cumpere virginitatea. Dan Diaconescu ar fi crezut că a descoperit ceea ce își dorește, însă în fapt, el a fost păcălit de una dintre minore, filmat și șantajat. 

Pentru SpyNews, avocatul lui Dan Diaconescu a declarat că informațiile apărute în presă sunt complet false, însă nu a punctat adevăratul motiv pentru care vedeta TV a fost reținută:

”Dan Diaconescu în acest moment are calitatea de suspect. Urmează să se deplaseze la Constanța pentru a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile. Atunci vom afla mai multe. Totuși, rugămintea mea este să nu confundați obiectului unui dosar, se pot face cercetări cu privire la multiple infracțiuni, cu acuzațiile aduse unei persoane. În niciun caz nu este vorba despre pornografie infantilă. În niciun caz! Exclus. Am vorbit cu Dan Diaconescu și a spus că nici vorbă de așa ceva. Urmează să vedem, să ni se prezinte. Noi avem toată deschiderea ca în cel mai scurt timp să lămurim toată această poveste pe care eu o consider ca o replică a cutremurului din America, Stormy Daniels, în variantă românească. Atât s-a putut la noi, urmează să vedem.”, au fost declarațiile făcute de avocatul lui Dan Diaconescu în urmă cu puțin timă ca omul de afaceri să fie săltat de mascați.

Sursă foto: Dan Diaconescu/Facebook, Arhivă PROTV, 
Inquam Photos / Ilona Andrei


VEZI ȘI VIDEO

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni