ß
Oana Zăvoranu a lansat bomba în showbiz, după ce a confirmat că s-a despărțit de Alex Ashraf! Cei doi formau un cuplu de 10 ani de zile, iar în 2016 își uniseră destinele în fața lui Dumnezeu.
Oana Zăvoranu și Alex Ashraf formau unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc, cei doi fiind împreună din anul 2013. În 2016 aceștia au făcut pasul cel mare și și-au spus „DA” în fața lui Dumnezeu, urmând ca peste 7 ani să divorțeze.
Inițial, presa tabloidă a anunțat că Alex Ashraf ar fi plecat de acasă cu o altă femeie și astfel ar fi părăsit-o pe brunetă. Deși motivul nu a fost confirmat de Oana, aceasta a făcut primele declarații despre subiect, spunând că este, în sfârșit, o femeie singură și disponibilă:
„Sunt în sfârșit o femeie liberă care are de unde alege… Asta sunt eu… așa sunt eu, cu chef de viață și iubire multă. Să vină pretendenții, glumesc. Să dați anunț că sunt liberă și disponibilă. O să vă ia foc ziarele”, a spus Oana Zavoranu în cadrul unei emisiuni TV.
Acum, după ce s-a aflat că s-a despărțit de Alex Ashraf, bruneta a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare extrem de sexy, purtând un compleu format dintr-o cămașă care îi scoate în evidență decolteul adânc și o pereche de pantaloni scurți! (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS IMAGINEA)
Alături de imagine, Oana Zăvoranu a scris și un mesaj asemănător cu declarația făcută:
„In sfarsit sunt o femeie libera! Astept pretendentii care se uitau de pe margine si salivau….glumesc… Sunt plina de iubire si incredere in tot ce vine bun spre mine ! Va pup si va iubesc mult. Oana”, a scris ea.
Sursă foto: Oana Zăvoranu/Facebook
Gallery