Theo Rose, celebra actriță din serialul Clanul, a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu aproape o lună. În această perioadă, artista se dedică mai mult vieții de familie și noului rol de mămică. Recent, Theo Rose a postat primele imagini cu silueta sa. Iată cum arată vedeta la aproape o lună de când l-a adus pe lume pe Sasha Ioan.
Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, de asemenea, noul domeniu în care activează, actoria, a propulsat-o și mai tare în atenția publicului, care o admiră și o apreciază. În urmă cu aproape o lună, cântăreața a devenit mamă pentru prima dată, rol care i se potrivește mănușă. În această perioadă, vedeta se dedică mai mult vieții de familie, fiind focusată pe creșterea celui mic. În urmă cu puțin timp, Theo Rose a postat primele imagini cu silueta ei după naștere. Deși a născut recent, artista s-a recuperat foarte bine și are o siluetă de invidiat. Totuși, apelează și la câteva trucuri pentru a grăbi recuperarea și pentru a reveni la silueta dinainte de sarcină, astfel, Theo a început să poarte body-uri modelatoare. (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS CUM ARATĂ THEO ROSE DUPĂ O LUNĂ DE LA NAȘTERE)
”Am îmbarcat un body modelator, am văzut eu la Larisa (nr. Larisa Udilă)...I-am dat mesaj și i-am zis: trimite-mi și mie niște din alea, să mă încing. V-am zis și vouă că nu mi se închid blugii. Când le-am desfăcut am zis că sunt mari dar am zis să le probez, le-am probat și nu sunt mari, sunt bașoldină cum am zis eu”, a spus Theo Rose, pe story.
Artista nu ezită să le arate fanilor momentele importante din viața sa, mai ales de când s-a născut Sasha, vedeta le arată internauților cum se adaptează la noul rol de mamă. În această perioadă, Theo primește suport necondiționat din partea familiei, mai ales din partea mamei sale, care este alături de ea de fiecare dată când are nevoie.
Sursă foto: Instagram
VEZI ȘI VIDEO:
Gallery