Markus Schulz a făcut spectacol la UNTOLD 2018 și a dezvăluit că anul viitor va deveni pe jumătate român. Stai așa! Cum vine asta? DJ-ul s-a decis să se însoare cu iubita sa româncă, Adina Butar, cu care are o relație de aproape șase ani.
Adina Butar (32 de ani) este o cântăreață din Deva care și-a urmat pasiunea pentru muzică tocmai la Miami. În 2012 l-a cunoscut pe Markus Schulz, compozitorul de muzică trance care a invitat-o să lucreze împreună cu el la albumul „Scream”. Cei doi s-au îndrăgostit pe loc atunci, însă el a avut nevoie de câteva săptămâni ca să-i spună ce simte. Acum se pregătesc de nuntă și își construiesc o casă ca în Tirol la 20 de kilometri de Sarmizegetusa.
„La primăvară începem construcția. Deocamdată am făcut planul de arhitect și așteptăm eliberarea documentelor de aprobare. Va fi o casă cu etaj, cum sunt casele de la munte în Austria. Ne place mult zona, iar terenul e aproape de pădure și are vedere panoramică. Noi ne încărcăm mereu cu energie pozitivă când mergem acolo. Cred că este unul dintre puținele locuri din întreaga lume cu o așa energie a pământului”, a declarat Adina Butar, pentru PROTV.RO
Adina fost surprinsă cu o cerere în căsătorie la care nu se aștepta, eveniment care a avut loc în timpul unui concert susținut de cei doi la Los Angeles, de Anul Nou. Iată reacția ei! Vezi momentul de la minutul 17.
Cei doi își vor oficializa relația la 1 iunie 2019, în Ibiza, în cadrul unui eveniment la care au invitat peste 200 de persoane. Nunta va dura nu mai puțin de patru zile, iar pentru asta a fost nevoie să închirieze un întreg hotel.
Adina și Markus lucrează împreună la studioul de înregistrări Coldharbour, creat de logodnicul ei, și la compania de impresariat artistic Schulz Music Group, înfiițată de acesta. În scurta lor ședere în România, la UNTOLD 2018, au îmbinat afacerile cu distracția, Markus semnând un angajament cu o casă de discuri din țara noastră.
Vezi mai jos interviul în exclusivitate cu Markus Schulz, realizat la UNTOLD 2018!
Momentan, cei doi locuiesc la Miami, însă vor petrece timp și în România când casa lor de aici va fi gata.
Adina cântă de la 16 ani, vârstă la care a înființat propria sa trupă (Puff). Pe vremea aceea și-a luat numele de scenă Aimi, pe care l-a păstrat și când s-a alăturat trupei Hollywood. Colaborarea cu formația a durat patru ani, timp în care componenții trupei au scos un album.
În 2010 face saltul către muzica internațională, fiind cooptată de DJ LLP pentru o colaborare pentru piesa „Ot of my way”. În același an, Adina (Aimi) lucrează cu DJ Emrah Is la piesa „I love Istanbul”, care urcă reapid în topurile din Turcia, Olanda, Rusia, Spania și SUA. Un an mai târziu, Adina lansează primul ei single – „Power of goodbye”, melodie produsă în colaborare cu Gino Manzotti (DJ Project) și Gabriel Huiban.
2011 va fi anul în care Adina Butar va compune șapte melodii și se va lansa într-un turneu muzical în Turcia. Iar de aici, totul i s-a așternut la picioare.
A ajuns la Miami la invitația lu Markus Schulz, care i-a auzit câteva dintre melodiile pe care le-a lansat cu un an în urmă. „Da, a auzit una dintre piesele mele – Power of goodbye” – și mi-a propus să scriu pentru albumul lui. Mi-a trimis două intrumentaluri; am scris, le-am trimis înapoi și apoi m-a chamat la Miami, la studio, sa lucram. Și așa s-a scris totul”, mărturisește Adina.
Gallery