ß
După despărțirea de Jenna Dewan, Channing Tatum își reface viața alături de altă vedetă.
Conform DailyMail, acesta se întâlnește cu artista britanică Jessie J, care seamănă șocant de bine cu fosta lui soție, Jenna Dewan.
Actorul din ”Magic Mike” (38 de ani) și cântăreața de 30 de ani au fost văzuți împreună tot mai des, în ultima vreme, în ipostaze romantice.
”Este ceva nou, iar ei se simt bine împreună”, a explicat un apropiat al lui Channing Tatum pentru sursa mai sus citată.
Actorul a fost zărit la câteva dintre concertele lui Jesse din Seattle și Salt Lake City, iar pe social media au apărut imagini cu cei doi jucând mini golf.
Deși nu este clar unde și când Channing a cunoscut-o pe Jessie, cântăreața l-a prezentat pe actor acum doi ani, la MTV Movie Awards.
Au trecut deja șase luni de când Channing și Jenna au anunțat că se despart după aproape 10 ani de căsnicie. ”Am ales să ne despărțim”, a anunțat la acea vreme cuplul pe Instagram. „Ne-am îndrăgostit cu mulți ani în urmă și am avut parte de o călătorie magică împreună. Nimic nu s-a schimbat în felul în care ne iubim, dar dragostea este o minunata aventură care ne duce acum pe drumuri separate”.
Channing și Jenna s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei Step Up și s-au căsătorit trei ani mai târziu. Cei doi au împreună o fiică de cinci ani, Everly.