• PRO TV
  • Ce nu se ştie despre Ester Peony, artista care va reprezenta România la Eurovision

Ce nu se ştie despre Ester Peony, artista care va reprezenta România la Eurovision

Ce nu se ştie despre Ester Peony, artista care va reprezenta România la Eurovision

E tânără, e frumoasă, e în plină ascensiune şi va reprezenta România la Eurovision, la Tel Aviv. Cu toate acestea, românii o cunosc foarte puţin. Încă.  

Numele ei adevărat este Ester Alexandra Creţu și este cântăreaţă şi compozitoare. Iubeşte muzica încă din copilărie, de când a locuit alături de familie în Montreal, Canada. În 2014, s-a făcut remarcată în mediul online după  înregistrarea unor cover-uri în stil propriu. Ulterior, a semnat un contract cu o casă de discuri din România. Un an mai târziu, s-a făcut auzită pe radio şi la TV cu piesa „Sub aripa ta“ (feat. Vescan).


În aceeaşi perioadă, a început să concerteze, atât solo cât şi în cadrul unui turneu organizat prin ţară alături de Puya, Vescan, Doddy şi Anastasia. În 2018 a lansat primul EP, „Dig It. Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea, a compus şi piesa „On a Sunday“, care a şi transformat-o în reprezentantă a României la Eurovision 2019. 

În finala Eurovision România 2019, a fost o luptă strânsă între trei artiste tinere şi frumoase: Ester Peony, Laura Bretan şi Bella Santiago. Ester s-a detaşat chiar înainte de votul publicului şi a ocupat prima poziție a clasamentului. A câştigat cu 65 de puncte, urmată de Laura Bretan – 60 de puncte – și de Bella Santiago, cu 58 de puncte.



Pe PRO TV PLUS puteţi vedea un interviu cu Laura Bertan, clasată pe locul doi la selecţia pentru Eurovision:



Sursa foto: Facebook

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni